Activitatea punctului de trecere Leușeni va fi suspendată vineri pentru două ore

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal informează că vineri, 9 august, în intervalul 8:30 – 10:30, în cadrul punctului de trecere a frontierei Leușeni vor avea loc lucrări de mentenanță a rețelelor electrice.
Astfel, în această perioadă, activitatea punctului de trecere a frontierei va fi suspendată.
Autoritățile recomandă agenților economici și persoanelor fizice să opteze pentru traversarea prin alte puncte de trecere a frontierei din apropiere: Leova-Bumbăta, Costești-Stânca sau Sculeni.