Principală  —  IMPORTANTE   —   Activistul Ghenadie Ciorba, condamnat pentru…

Activistul Ghenadie Ciorba, condamnat pentru „extremism” de așa numitele autorități de la Tiraspol, eliberat din detenție

Foto: Promo-LEX

Activistul din regiunea transnistreană, Ghenadie Ciorba, acuzat de extremism și cercetat penal de așa numitele autorități de la Tiraspol, a fost eliberat marți, 10 august, din detenție, anunță Promo-LEX. Recursul a fost examinat de către pretinsa judecătorie supremă de la Tiraspol care a decis eliberarea acestuia.

Ghenadie Ciorba este un activist vocal în stânga Nistrului. Anul trecut, acesta a venit cu mai multe critici la adresa administrației de facto de la Tiraspol. În iulie 2020, el a fost reținut de către structurile de forță din regiunea transnistreană, fiind învinuit de organizarea unui protest ilegal, desfășurat spontan împotriva restricțiilor anti-COVID impuse de către administrația de facto. În scurt timp, Ghenadie Ciorba a fost învinuit pentru fapte de extremism.

Ghenadie Ciorbă s-a aflat în detenție ilegală mai mult de un an, perioadă în care avocații Promo-LEX au depus mai multe eforturi pentru a obține eliberarea a acestuia.

La 19 iulie 2021 pretinsa instanță de judecată din orașul Râbnița l-a condamnat pe Ghenadie Ciorba la 3 ani și 3 luni pentru fapte de „extremism.”