Principală  —  Ştiri  —  Social   —   A început reabilitarea străzii Ion…

A început reabilitarea străzii Ion Creangă. În cât timp trebuie efectuate lucrările de circa 70 milioane de lei

Foto: Facebook/Iv Ceban

Au demarat lucrările de reparație pe strada Ion Creangă din Capitală, tronson cuprins între str. Alba-Iulia și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. Mai exact, sâmbătă, 21 noiembrie, au început lucrările de reparație a rețelelor de apeduct şi canalizare, în apropierea sensului giratoriu de la strada Alba Iulia.

Conform primarului general, zona este securizată, iar circulația transportului public nu a fost sistată.

„Actualmente se efectuează săpături pe o bandă de circulaţie şi pe gazon. Aşa cum am menţionat anterior, mai întâi schimbăm rețelele subterane, ce în 90 la sută sunt într-o stare deplorabilă. În etapa a doua, proiectul prevede lucrări de amenajare a trotuarelor, schimbare a rețelelor de apeduct și canalizare, reparația părții carosabile, precum și reabilitarea rondurilor de la Piața Unirii Principatelor și Piața Dimitrie Cantemir, a precizat Ion Ceban.

Municipalitatea a semnat la 16 octombrie contractul de executare a lucrărilor de reparație. Costul lucrărilor planificate până în luna martie 2022 este de aproximativ 70 de milioane de lei. Câștigătoare a licitației a fost desemnată, după a doua încercare, „Genesis International” SRL, firmă care încă de la fondarea sa a câștigat contracte grase cu statul și a cărei administrator a gestionat, la un moment dat, compania „GARILE AUTO MODERNE” SRL, firmă care a concesionat gările și stațiile auto din Republica Moldova pentru o perioadă de 25 de ani.

Prima etapă presupune schimbarea rețelelor de apeduct și canalizare, care vor costa circa 20 de mil. lei, iar etapa a doua prevede lucrări de reabilitare a carosabilului și se cifrează la circa 50 de milioane de lei.

Firma cu contracte grase cu statul și legătura cu concesionarea gărilor auto

Compania „Genesis International” SRL este deținută de fostul deputat Vitalie Mrug și familia sa. În 2019, Mrug figura în calitate de administrator al companiei „GARILE AUTO MODERNE” SRL, firmă care a concesionat gările și stațiile auto din Republica Moldova pentru o perioadă de 25 de ani. Ulterior, firma și-a schimbat stăpânul.

Firma a fost fondată la Chişinău în 2010, fiind în proprietatea fraţilor Sergiu şi Chiril Lucinschi, ultimul fiind fost deputat PLDM. Firma şi-a schimbat însă de mai multe ori stăpânul, iar din 2015, numele familiei Lucinschi nu mai figurează printre fondatori. Conform informaţiilor de la CÎS, din mai 2015, „Genesis International” este proprietatea unui alt SRL, „Aspect-M”, care, la rându-i, este fondat de fostul deputat Vitalie Mrug şi administrat de fiul acestuia, Vladlen.

Anterior, Ziarul de Gardă a scris despre faptul că în primii 6 ani de activitate, „Genesis International” SRL a reușit să ocupe locul 5 în topul companiilor din Republica Moldova care, în 2010-2016, au beneficiat de cei mai mulţi bani din fondul rutier, pentru reabilitarea şi construcţia drumurilor gestionate de MTID. Atunci, în conturile firmei au intrat aproximativ 239 milioane de lei. De departe, cel mai prolific an a fost 2014, când „Genesis International” a obţinut contracte de 192,6 milioane de lei. Cel mai important contract, de 104 milioane de lei, e semnat în februarie 2014, vizând reparaţia unui tronson de 8,3 km din drumul Rezina-Orhei-Călăraşi, sectorul Rezina-Orhei (km 0-46). Pentru acest segment de drum, „Genesis International” SRL a primit 86 milioane de lei din fonduri externe, în urma unui contract semnat de autorităţi cu BEI. Altă porţiune din acest drum a fost reparată de S.A „Lusmecon”, firmă care, de altfel, a participat și la licitația pentru reabilitarea capitală a străzii Ion Creangă, oferta fiind refuzată pe motiv că ofertantul nu corespunde capacității tehnice şi/sau profesionale.

În 2019 firma a câștigat licitația, de aproape 100 de milioane de lei, privind reparația drumul de acces spre satul Micleşti și drumul Peresecina  Hîrtopul Mare – Ohrincea.

În acest an, „Genesis International” SRL a câștigat și câteva contracte în programul „Drumuri bune 2020”. Astfel, firma va executa lucrări în raioanele Șoldănești și Rezina cu costul lucrărilor de antrepriză de 49,86 milioane lei.