5850 doze de vaccin Pfizer, achiziționate de R. Moldova, au ajuns în țară

Alte 5 850 de doze de vaccin împotriva COVID-19, produse de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech, au ajuns vineri, 13 august, la Chișinău. Este a treia tranșă din lotul de 700 830 de doze achiziționate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), prin intermediul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, anunță autoritățile din sănătate.
„Achiziția a fost realizată în contextul implementării Componentei „Sănătate” a Proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, în conformitate cu Acordul-cadru de împrumut dintre R. Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), semnat pe data de 29 iulie 2020 și ratificat prin Legea nr. 168/2020”, se arată într-o notă informativă a ministerului Sănătății.
Cele 5 850 de doze de vaccin au fost depozitate în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și urmează să fie distribuite proporțional în toate punctele de vaccinare din țară.
Până în prezent, potrivit autorităților din sănătate, R. Moldova a recepționat 269 100 de doze de vaccin Pfizer. Prin intermediul platformei COVAX: 125 190 ddoze, donație din partea României – 100.620 doze, achiziții – 43.290 doze.
La moment, 1 128 625 de doze de vaccin au fost administrate în țara noastră, iar 464 111 de persoane au fost imunizate cu schema completă.