Principală  —  IMPORTANTE   —   (video) Maxim Braila: „Eu sunt…

(video) Maxim Braila: „Eu sunt vocea tineretului în această campanie”

Are 25 de ani și este cel mai tânăr dintre candidații la fotoliul de edil al capitalei. Maxim Braila, reprezentantul Partidului Popular din R. Moldova, consideră că este „vocea tineretului” în această campanie electorală și speră ca exemplul lui să fie urmat și de alți tineri, împreună cu care ar putea schimba Chișinăul. Îl admiră pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, însă nu pentru politicile pe care le implementează, ci pentru „imaginea sa de lider”.

Despre ce a realizat din anul 2011, când la vârsta de doar 18 ani a vrut să obțină un mandat de consilier al primăriei, și până acum, aflați în filmulețul de mai jos:

Citiți și: Micul Putin sau „Trăiesc în Moldova, vorbesc limba moldovenească”

Maxim Braila are 25 ani și este jurist, angajat la întreprinderea de stat Centrul Republican pentru Ameliorare şi Reproducere a Animalelor. Totodată, este vicepreşedinte al formaţiunii politice pe care o reprezintă. A apărut prima dată în spaţiul public în mai 2011, când avea 18 ani și era elev în clasa a XII-a. Atunci, s-a înscris în cursa electorală din Chişinău pentru a obține un mandat de consilier municipal. A adunat 0,06% din voturi, insuficient, însă, pentru obținerea mandatului de consilier. Din campania din 2011 datează și declarația sa că apreciază „imaginea de lider” a lui Vladimir Putin și că „locuiește în Moldova, deci vorbește limba moldovenească”. La șapte ani distanță, continuă să aprecieze imaginea de lider a șefului de la Kremlin, doar că acum declară că „este moldovean, dar vorbește limba română”.

Urmăriți și: (video) Când au mințit ultima dată și ce (nu) știu despre Chișinău candidații la fotoliul de primar 

Ziarul de Gardă a lansat campionatul de Ping-Pong cu cei 12 candidați la funcția de primar al mun. Chișinău. Șapte dintre ei au dat curs invitației: Valeriu Munteanu, candidatul Partidului Liberal (PL), Victor Strătilă, candidatul Partidului Verde Ecologist, Alexandru Roșco, candidatul Partidului „Casa Noastră-Moldova”, Andrei Năstase, candidatul PPDA, Constantin Codreanu, candidatul Partidului Unității Naționale (PUN), Alexandra Can, candidata Partidului Național Liberal (PNL) și Maxim Braila, candidatul Partidului Popular din R. Moldova. La 20 mai, concurenții vor lupta pentru mandatul de un an în funcția de primar general al capitalei.

Vedeți cum au răspuns la întrebările ZdG ceilalți candidați:

Constantin Codreanu: „Primăria este un prim-pas, urmează alegerile parlamentare”

Victor Strătilă: „Sunt o persoană incomodă celor care vor ca în această țară să nu lucreze nimic

Alexandra Can: „Tineretul un pic a dezamăgit și trebuie să-l reabilităm

Valeriu Munteanu: „Dacă voi câștiga aceste alegeri, nu voi pleca în Parlament în toamnă, așa cum își doresc alții” 

(video) Andrei Năstase: „Primarul Chișinăului are suficiente atribuții pentru a elimina haosul și corupția”

Foto: Katerina Alexandr