Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Declarațiile lui Andrei Năstase…

VIDEO Declarațiile lui Andrei Năstase și ale Maiei Sandu după închiderea secțiilor de votare

Imediat după închiderea urnelor de vot, la ora 21.00, Andrei Năstase, candidatului Blocului ACUM la funcția de primar general al capitalei, alături de șefa guvernului, Maia Sandu, au susținut un briefing de presă.


Principalele declarații făcute de Maia Sandu:

Vrem să vă mulțumim tuturor celor care ați ajuns astăzi la vot. Vrem să le mulțumim concetățenilor noștri din afara țării, care au mers să-și aleagă deputatul în circumscripția 50. Le mulțumim cetățenilor din celelalte trei circumscripții de pe teritoriul R. Moldova, care au mers la vot să-și aleagă deputatul care să-i reprezinte în parlamentul R. Moldova. Le mulțumim frumos tuturor celor care au mers să-și aleagă primarii, consilierii. Alegerile sunt un exercițiu democratic. Noi cu dvstră am luptat foarte mult ca să păstrăm democrația și e bine să dăm dovadă de dragostea noastră pentru democrație.

Din perspectiva noastră aceste alegeri s-au desfășurat în condiții bune. Sper că și dvstră împărtășiți această concluzie. Cu mici excepții, cu mici lecții pe care o să le învățăm, dar în rest ne-am străduit ca aceste alegeri să fie libere și corecte.


Așteptă cu nerăbdare rezultatele și evident ne dorim foarte mult să ne apucăm de treabă începând cu ziua de mâine”.

Principalele declarații făcute de Andrei Năstase:

„Aceste alegeri, poate cele mai importante din ultimii ani, s-au derulat în condiții, zic eu, mult mai bune decât cele de până acum, fără incidente majore și flagrante. Cu toate acestea, nu au lipsit manipularea, intoxicarea opiniei publice cu știri false, denigrări și atacuri murdare venite din interiorul și exteriorul țării. Am rezistat și vom rezista și în continuare. Fac un apel către toți colegii noștri, către toți reprezentanții și observatorii din secțiile de votare, să vegheze la respectarea întocmai a votului oamenilor, a deciziei acestora. Fac un apel la vigilență și bună înțelegere pentru că urmează o numărătoare lungă, sunt multe buletine de vot și vă rog să fiți foarte atenți la numărătoare și la completarea proceselor verbale.

Am trecut astăzi cu toții un test foarte important pentru tânăra noastră democrație. România, Europa, Statele Unite ale Americii și întreaga lume privesc cu mare atenție modul în care înțelegem să ducem la bun sfârșit acest scrutin electoral”.