Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Chirtoacă, după închiderea secțiilor…

VIDEO Chirtoacă, după închiderea secțiilor de vot: „În cazul în care nu reușim la Primărie, urmează Președinția”

Candidatul Partidului Liberal la primăria Chișinău, a declarat după închiderea secțiilor de vot că cea mai neplăcută concluzie a acestor alegeri locale generale este prezența scăzută la vot, cauzată de „criza profundă din R. Moldova”.

„Iată că această clasă politică a picat și testul alegerilor, când puterea este taxată pentru faptul că nu se comportă corect în raport cu cetățenii și oamenilor li s-a făcut lehamite de alegeri. În ceea ce privește Chișinăul, toți candidații, mă pun și eu aici, toți candidații sunt taxați pentru faptul că nu s-au prezentat la dezbateri, nu au avut o activitate constructivă și coerentă în fața cetățenilor. Iată că această aroganță, în special al candidaților puterii, a fost taxată. Indiferent de rezultate, vor fi rezultate amare”, a declarat Chirtoacă.

Fostul edil al capitalei a mai menționat că această campanie a fost desfășurată cu mai multe încălcări, care au continuat chiar și în ziua alegerilor.

„Mulțumim celor care s-au prezentat la vot. Cu demnitate, mergem mai departe. În cazul în care nu reușim la Primărie, urmează Președinția, urmează alte obiective la fel de importante, sau chiar mai importante după trei mandate la Primărie”, a conchis președintele liberalilor.