Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Candu, despre eliberarea piloților…

VIDEO Candu, despre eliberarea piloților moldoveni: „Dodon a dorit ca ei să revină acasă în timpul campaniei electorale”

facebook.com/AndrianCandu.MD

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că cei doi piloți moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum 4 luni, când autoritățile din R. Moldova au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Candu a declarat că vinovat de reținerea eliberării lor s-ar face șeful statului, Igor Dodon, care „a dorit ca ei să revină acasă doar în timpul campaniei electorale și să se folosească de acest lucru în scopuri de PR”.

„Acesta este motivul pentru care ostaticii nu au fost aduși direct în R. Moldova la familii, deși autoritățile au pregătit aducerea lor direct la Chișinău. Au fost duși la Moscova și ținuți acolo până ce Dodon se putea folosi electoral de acest caz”, a declarat speakerul Andrian Candu.

Anunțul despre eliberarea celor doi piloți moldoveni, ținuți în captivitate timp de trei ani și jumătate, a fost făcut de către președintele R. Moldova, Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă susținut astăzi, 11 februarie. Șeful statului a făcut anunțul înainte ca rudele celor doi cetățeni moldoveni să fie informate despre eliberarea lor.

Dodon le-a mulțumit la final, în limba rusă, autorităților Federației Ruse: „Ceea ce nu au putut alții, voi ați făcut. Aceasta reflectă atitudinea Federației Ruse față de cetățenii R. Moldova”.

Pe canalul de Youtube al președintelui a fost publicat filmulețul video cu eliberarea celor doi piloți.

La 24 noiembrie 2015, elicopterul MI-17 al companiei moldovenești  „Valan ICC” a fost doborât de rebeli în nordul Afganistanului. La bordul aeronavei se aflau 21 de persoane, dintre care trei moldoveni. Elicopterul lucra în Afganistan pentru statul american și asigura transportarea civililor pentru armata din Afganistan. Căpitanul, care era cetățean al R. Moldova a decedat, iar ceilalți doi moldoveni (Leonel Buruiană, a.n. 1982 și Mihai Crihana, a.n. 1965) au fost luați în captivitate de către talibani, în Afganistan.

 

Foto: facebook.com/AndrianCandu.MD