Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PSRM, despre refuzul Blocului ACUM:…

PSRM, despre refuzul Blocului ACUM: Ne pare rău că au adoptat „politica struțului”

Foto: privesc.eu

Partidul Socialiștilor califică drept iresponsabilă decizia Blocului ACUM de a refuza invitația la discuții pe marginea formării unei majorități parlamentare. Ion Ceban, ales pe listele PSRM în noul Parlament, a declarat în cadrul unui briefing de presă că organele de conducere ale partidului urmează să se convoace pentru a determina ulterioarele acțiuni.

PSRM a invitat la discuții Blocul ACUM, doar că Maia Sandu și Andrei Năstase au declarat astăzi, 12 martie, că nu vor da curs acestei invitații.

„Ne pare rău de politica struțului adoptată de Blocul ACUM. Au preferat să bage capul în nisip și nu le pasă de evoluția politică a țării”, a menționat Ceban.

Deputatul ales pe listele PSRM nu a făcut însă nicio declarație publică cu referire la o eventuală negociere cu Partidul Democraților, refuzând să răspundă și la întrebările jurnaliștilor.

Reacția Blocului ACUM la invitația de a negocia cu PSRM și PDM

Cu referire la pachetul de legi propus de Blocul ACUM pentru „dezoligarhizarea statului”, socialiștii susțin că acest lucru nu va fi posibil fără o majoritate parlamentară.

„Informez pe viitor deputații ACUM că nicio lege nu poate fi votată și implementată până nu va fi aleasă conducerea Parlamentului și multe din ele nu pot fi realizate până nu vom avea un Guvern funcțional”, a precizat Ceban.

Blocul ACUM a anunțat astăzi, 12 martie, că nu va negocia nici cu PSRM, dar nici cu PDM pentru crearea unei majorități parlamentare.

Analiștii politici, despre sinceritatea intențiilor PDM și PSRM de a forma o coaliție cu Blocul ACUM

Pe 9 martie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, inclusiv mandatele celor 101 deputați. În aceeași zi, Președintele Igor Dodon, a declarat că urmează să convoace ședința de constituire a noii Legislaturi până pe 25-26 martie.