Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PD face primul pas pentru…

PD face primul pas pentru a pune în aplicare rezultatul referendumului pentru reducerea numărului de deputați

Partidul Democrat a înregistrat în Parlament un proiect de lege în vederea punerii în aplicare a rezultatelor referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019.

Democrații își doresc crearea unui grup de lucru care va elabora proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției R. Moldova privind reducerea numărului de deputați în Parlament.

„Astăzi, reprezentanții poporului în Parlamentul R. Moldova, aleși în aceeași zi în care s-a desfășurat referendumul republican, au atât obligația juridică, cât și cea morală, de a pune în aplicare rezultatele referendumului. O ignorare a voinței poporului ar constitui o gravă sfidare atât a prevederilor constituționale, cât și o trădare a intereselor celor aproape 750 de mii de cetățeni care și-au exprimat clar opțiunea că doresc reformarea clasei politice”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Potrivit rezultatelor referendumului din 24 februarie, 65% dintre alegătorii care au participat la referendum au votat pentru reducerea numărului de deputați de la 101 la 61.