Oficial! Eugen Sturza este ministru al Apărării. CV-ul și averea noului ministru

Ministrul desemnat al Apărării, Eugen Sturza, a depus azi  jurământul de învestire la  Reședința de Stat. Ceremonia a fost oficiată de președintele Parlamentului, Andrian Candu. Astfel, azi, președintele Parlamentului, Andrian Candu a preluat atribuțiile interimatului de președinte și a semnat decretul prin care Sturza este numit ministru al Apărării. 

“Numirea de azi s-a realizat printr-o soluție juridică excepțională, din cauza refuzului lui Igor Dodon de a accepta propunerea Guvernului de numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării”, a spus Candu.

Sturza a mulțumit coaliției și colegilor de la PPEM pentru susținere și a precizat că își dorește ca armata să nu fie implicată în jocuri politice.

“Sper ca pe viitor să nu mai avem situații când Constituția R. Moldova este încălcată. Odată cu preluarea mandatului îmi doresc ca R. Moldova să se transforme dintr-un consumator de securitate, într-un furnizor. Este foarte important ca Armata Națională să nu fie implicată în jocuri politice”, a spus Sturza.

Eugen Sturza anunță, în declarația sa de venituri și proprietăți pentru anul 2015, un salariu total de 352.941 de lei și alți 301.712 lei pentru efectuarea cercetării științifice comandată de Instututul Politic German la tema „Moldova Strategic Conflict Research”. Sturza deține două apartamente: unul cu o suprafață 101 m.p., și al doilea cu o suprafață de 35.8 m.p. Acesta conduce două automobile: un autoturism Dacia Logan (fabricat în anul 2008) cumpărat în anul 2008 cu 57.172 de lei și un BMW X5 (fabricat în anul 2014) – cumpărat în anul 2015, în valoare de 985.000 de lei.

CV-ul lui Eugen Sturza

Studii:
2004-2008 Facultatea de Finanțe, Academia de Studii Economice din Moldova, Chișinău.
Experiența profesională:
2015 – Moderator Reforma administrației publice în cadrul Institutului de Politici și reforme Europene;
2013–2015 Șeful cabinetului prim-ministrului R. Moldova, Guvernul Leancă;
2009–2013 Consilier al prim-ministrului R. Moldova, Guvernul Filat.

Pe 12 septembrie curent, Vlad Plahotniuc, președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), a anunțat  că membrii coaliției de guvernare au decis să propună candidatura lui Eugen Sturza, vicepreședintele Partidului Popular European din Moldova,  la funcția de ministrul al Apărării.

A fost propus un candidat la funcția de ministru al Apărării. Cine este acesta?

La scurt timp, Igor Dodon a anunțat  că a semnat o scrisoare în care recomandă Guvernului să-l înainteze pe Victor Gaiciuc la funcția de ministru al Apărării. Gaiciuc este originar din satul Pepeni și a îndeplinit funcția de ministru al apărării al R. Moldova în perioada 19 aprilie 2001 – 15 octombrie 2004.

Schimb de favoruri între Igor Dodon și candidatul său la funcția de Ministru al Apărării?

Ulterior, Pavel Filip a criticat acțiunile lui Igor Dodon și spus că va înainta repetat candidatura lui Sturza pentru funcția de ministru al Apărării. Astfel, Guvernul a aprobat , într-o ședință specială, o decizie care se referă la sesizarea Curții Constituționale pe acest caz. Curtea a concluzionat că Președintele R. Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia.  

La 19 octombrie curent, Cabinetul de miniștri s-a întrunit  într-o ședință specială pentru a aproba sesizarea adresată Curții Constituționale privind constatarea circumstanțelor pentru instituirea interimatului funcției de președinte al R. Moldova în cazul desemnării ministrului Apărării.

Amintim că Ministerul Apărării a rămas fără ministru în luna decembrie a anului trecut, după ce Igor Dodon a semnat, la 27 decembrie 2016, un ordin privind demisia ministrului Apărării de atunci Anatol Șalaru, care a pierdut susținerea politică din partea Partidului Liberal, din care făcea parte.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Buga

    Să vedem ce schimbări va face la acest Minister, dacă nu la anul ne luăm adio.

  2. Le Justicier

    Oricum trebuie de recunoscut, că este mult mai acceptabil un birocrat politic, care are în spatele lui pe coordonatorul suprem Plahotniuc (Iura Leancă și PPE-ul lui nu sunt decât un paravan). În mod sigur, că este un bâlci ieftin. Dodon a fost ales de cele 5%, care au făcut difirența și care i le-a dat Plahotniuc și holdingul său mediatic. Nu este clar la ce ne va duce mai departe Plahotniuc cu amicii lui Ilan Shor, Iura Leancă și Dodon, dar trebuie să recunoaștem, că la moment Eugen Sturza este net superios concurentului său “păpănar” politrucul rus Victor Gaiciuc.
    Cel puțin pentru un timp Armata Moldovei va participa la manevre militare în UE și Ucraina și nu va participa la manevre militare în Rusia. Asta doar pentru un timp, adică până când opoziția națională de dreapta nu-l va supăra pe coordonatorul suprem. Dacă își vor permite să-l supere, atunci coordonatorul suprem Plahotniuc îl va activa pe comandantul suprem Dodon și “malo ne pokajetsea”!

  3. Prof. Alexandru Nacu

    Adică de data asta, tov. Buga? Da de ce vorbești cu jumătate de glas și așa laconic? Îți pute a schizofrenie din gură? Specialiștii te simt de la o poștă! Trăiască psihiatria moldovenească cea mai psihiatrică din lume!

  4. Jorik

    bre ziarule de garda…vei fi un ziar independent doar atunci cind vei scri despre legaturile lui sturza cu fundatia Soros , pina atunci esti ca tata presa de buzunar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *