Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mai mulţi miniştri vor efectua…

Mai mulţi miniştri vor efectua o vizită de lucru la Bucureşti

Cinci miniştri vor efectua o vizită de lucru în România, pentru a participa la reuniunea Grupului de lucru interministerial dintre R. Moldova şi România, care se va desfăşura la Bucureşti, pe 23 iulie 2019.

Din componența delegației vor face parte ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, ministra Agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Georgeta Mincu, ministra Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei şi ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, precum și un grup de experți din cadrul ministerelor menționate, dar şi a Cancelariei de stat.

Reuniunea în cauză are loc în contextul realizării înțelegerilor convenite în cadrul vizitei în România, din 2 iulie 2019, a prim-ministrei R. Moldova, Maia Sandu.

În cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial vor fi discutate modalităţile de intensificare şi aprofundare a dialogului moldo-român în vederea promovării proiectelor prioritare de pe agenda relaţiilor dintre R. Moldova și România.