Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Partidul Democrat anunță remanieri…

LIVE Partidul Democrat anunță remanieri la Guvern

Partidul Democrat anunță noi schimbări în Guvernul Filip care a fost învestit în 2016 și care în acest răstimp a suferit mai multe plecări și veniri ale miniștrilor.

UPDATE:  

Vladimir Plahotniuc a anunțat pe 14 septembrie despre schimbarea componenței nominale a Guvernului. Decizia ar fi fost luată la solicitarea premierului Filip, care își dorește să sporească „performanța echipei”.

Noile schimbări în componența Guvernului au loc la mai puțin de un an după ce Vlad Plahotniuc a anunțat că șapte miniștri pleacă din funcție, iar în locul acestora vor veni persoane profesioniste, din mediul tehnocrat. Fotoliile de miniștri au fost ocupate atunci de Iurie Leancă, Cristina Lesnic, Chiril Gaburici, Liviu Volconivici, Svetlana Cebotari, Tudor Ulianovschi și Alexandru Tănase, care ulterior a demisionat, iar locul acestuia a fost ocupat de Victoria Iftodi.