VIDEO/ Declarațiile Blocului ACUM după prima ședință a Parlamentului

După ședința de constituire a Parlamentului, care, din punctul de vedere a lui Andrei Năstase, a fost una mult prea scurtă, copreședintele Blocului ACUM, împreună cu colegii din fracțiune fac declarații de presă.

„Noi cei din Blocul ACUM, am intrat demni, cu capul sus, pe ușa din față, încurajați de cei care ne susțin în fața Parlamentului. (…) Am fost însă extrem de incomodați de prezența unor indivizi corupți, care au făcut rost de mandate de deputați. (…) Personal, împreună cu toți deputații Blocului ACUM știm exact ce avem de făcut. Am lansat un proiect, un set de măsuri prin care statul R. Moldova poate fi scos din captivitate. (…) Nimic nu va mai fi așa cum a fost până acum în R. Moldova. Adevărul va câștiga în fața a milioane de minciuni. (…) Pentru toți cei care și-au bătut joc de R. Moldova, timpul s-a terminat”, a declarat copreședintele Blocului ACUM, Andrei Năstase.

Mâine, 22 martie, deputații Blocului ACUM vor înregistra la Secretariatul Parlamentului 8 inițiative legislative, care prevăd:

  • declararea statului R. Moldova drept stat capturat,
  • revocarea din funcție a directorului Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu,
  • eliberarea din funcție a directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari,
  • adoptarea Legii Magnițki,
  • anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional pe liste de partid plus îmbunătățirea acelui sistem electoral,
  • trei inițiative cu privire la constituirea a trei comisii parlamentare cu privire la: investigarea furtului miliardului cu obligarea BNM de prezentare a raportului Krol l2, cu privire la consecințele aprobării legii cu privire la amnistia capitalului și cu privire la anchetarea schemelor de spălare a banilor „Laundromat”.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Academic

    “Anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional pe liste de partid plus îmbunătățirea acelui sistem electoral”?

    Mult prea târziu BĂIEȚI-CUCUIEȚI! Unde ați fost, atunci când CANALIA BĂTRÂNĂ Nicolae Dabija apărea de mai multe ori pe zi pe televiziunile Talpei Iadului de Moldova Plahotniuk și făcea propagandă pentru votul mixt? Atunci, CANALIA BĂTRÂNĂ Nicolae Dabija va lăsat muți cu autoritatea lui? Acum este mult prea târziu, iar lepădăturile de la TVR Moldova au început, iar să-i cânte osanale CANALIEI BĂTRÂNE Nicolae Dabija. Pe noi, pe moldoveni, NIMIC NU NE ÎNVAȚĂ MINTE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *