Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   FOTO/ Scrisori (ne)electorale de la…

FOTO Scrisori (ne)electorale de la PDM. Ce le-a scris Plahotniuc pensionarilor în prag de alegeri și de sărbători

Cu două luni înainte de alegerile legislative din 24 februarie 2019, Partidul Democrat din Moldova (PDM) trimite scrisori pensionarilor prin care, pe lângă felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă, li se spune și despre ajutorul de 600 de lei oferit de guvern la inițiativa PDM. În timp ce deputatul PDM Sergiu Sîrbu afirmă că aceste scrisori nu au nicio legătură cu alegerile parlamentare, analiștii politici consideră expedierea acestor scrisori drept „acțiuni cu tentă electorală” și folosire a pârghiilor administrative pentru obținerea unui scor bun la alegeri.

„Este pentru prima dată când guvernul decide să ofere un asemenea sprijin de sărbători. De aproape 25 de ani ați tot auzit vorbe și promisiuni de la diferite partide, dar dvstră ați rămas tot pe cont propriu e sărbători, iar acum PDM a început să îndrepte lucrurile în bine”, se spune în scrisoarea primită de pensionari.

Scrisoare primită de pensionari de la Partidul Democrat

În aceeași scrisoare, cu emblema PDM și semnată de președintele formațiunii, Vlad Plahotniuc, pensionarii sunt anunțați că, de la 1 ianuarie 2019, cei cu venituri mai mici de 1589 de lei vor primi o pensie mai mare cu 10% și că „Partidul Democrat va face tot posibilul ca să asigure pe viitor creșteri mai consistente ale pensiilor”

Contactat de ZdG, deputatul democrat Sergiu Sârbu spune că aceste scrisori sunt o modalitate a partidului de a comunica cu cetățenii și că nu au nicio legătura cu campania electorală care urmează să înceapă:

„Partidul Democrat încă nu este concurent electoral, încă nu s-a înscris oficial în campania electorală, încă nu a început agitația electorală din punct de vedere juridic. Toate acțiunile politice pe care le face acum Partidul Democrat le face reieșind din planul de acțiuni al partidului, pe care-l avem zi de zi, care nu are legătură cu campania electorală”, afirmă Sergiu Sârbu.

„Partidul Democrat are dreptul să se promoveze politic, important e ca toate cheltuielile să fie reflectate în rapoartele financiare ale partidului și acest lucru noi îl facem regulat. Deci această scrisoare este un element al comunicării Partidului Democrat. Faptul că noi am menționat despre aceste ajutoare, ele au fost inițiate și aprobate anume de PDM, iar ulterior au fost găsite soluții de către guvern, de la bugetul de stat, pentru a veni cu aceste ajutoare. Nu are nimic comun cu alegerile sau cu campania electorală. Guvernul este al Partidului Democrat în primul rând, care și-a asumat guvernarea, deciziile politice au fost luate de PDM, de președintele Vlad Plahotniuc, au fost aprobate. Ulterior noi am elaborat acele modificări legislative votate de către majoritatea parlamentară în frunte cu PDM. Guvernul a executat o lege care a fost susținută politic de PDM. De aceea, Vlad Plahotniuc, ca președinte al PDM, are toate drepturile legale și morale pentru a informa cetățenii R. Moldova că la inițiativa PDM a fost acordat acel ajutor și că vom face tot posibilul ca și pe viitor să acordăm astfel de susținere pentru oameni”, a mai spus Sârbu.

Analiștii politici Veaceslav Berbeca și Ion Tăbârță susțin însă că, chiar dacă oficial campania electorală nu a început, astfel de mesaje au o evidentă tentă electorală.

„Aș califica acest lucru ca pe o substituire a instituțiilor statului de către PDM. Este o umilire a cetățenilor fiindcă a da pensie oamenilor este normal, ei au muncit o viață întreagă pentru a primi pensie, iar faptul pensiile sunt atât de mici, este o dovadă că statul timp de peste 20 de ani nu devenit un stat funcțional și nu este în stare să asigure un minim necesar pentru cetățenii săi, în acest caz – de pensionari. Este un os care li se aruncă oamenilor o dată la patru ani atunci când se apropie alegerile”, Chiar dacă oficial campania electorală încă nu a început am putea să calificăm aceste scrisori ca pe o formă camuflată de a cumpăra voturi”, consideră analistul politic Veaceslav Berbeca.

„Este evident o acțiune cu tentă electorală. Desigur că nu toți acești oameni vor vota in corpore pentru PDM, dar PDM speră că în așa mod va obține niște voturi în plus la scrutinul parlamentar de anul viitor. PDM profită de acțiunile guvernului, care ar trebui clar delimitate. Pe seama acțiunilor guvernului, pe bani alocați din fondul public, un partid încearcă să obțină dividende. Este o modalitate prin care PDM folosește pârghiile administrative pe care le are la îndemână pentru a-și spori procentele electorale. Este evident că acest partid, comparativ cu alți competitori, este unul avantajat ceea ce deja presupune că aceste alegeri nu sunt imparțiale și corecte pentru toată lumea”, este de părere și analistul Ion Tăbârță. 

Miercuri, 26 decembrie 2018, PDM a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru alegerile parlamentare din R. Moldova, care vor avea loc pe 24 februarie 2019. De asemenea, Vladimir Plahotniuc a depus listele cu semnături pentru a candida pe circumscripția uninominală de la Nisporeni.