Doi deputați și un fost ministru aspiră la funcțiile de directori ai ANRE

Doi deputați și un fost ministru aspiră la fotoliile de directori ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Aceștia au depus dosarele de participare la cel de-al doilea concurs de selectare a trei directori ai ANRE.

În cadrul ședinței de astăzi, 21 ianuarie, Comisia economie, buget și finanțe a aprobat dosarele a 9 candidați pentru următoarea etapă din concurs – proba interviului. În concurs vor participa deputații Eugen Carpov și Anatolie Zagorodnîi, dar și fostul ministru Octavian Calmîc. Printre pretendenții la fotoliul de directori ai ANRE se numără și: Svetlana Zapșa, Dan Bîrsă, Constantin Bragoi, Violina Șpac, Viorel Gamurar și Dumitru Suhoborcenco.

În concurs s-a înscris și deputatul democrat Iurie Chiorescu, doar că dosarul acestuia nu a fost acceptat pe motiv că nu corespundea criteriilor necesare.

Anterior Parlamentul a examinat și dosarele depuse pentru suplinirea a încă două funcții de director al ANRE. În concursul respectiv au fost acceptați deputatul Ștefan Creangă, președintele Curții de Conturi Veaceslav Untilă, dar și alți șapte pretendenți.

Interviul tuturor candidaților admiși pentru toate cele 5 funcții vacante de director al ANRE va avea loc miercuri, 23 ianuarie 2019.

În decembrie 2018, toți cei cinci directori ai ANRE și-au dat demisia. Contactat atunci de ZdG, directorul general al ANRE, Tudor Copaci, a declarat că și-a dat demisia din motive personale și nu poate oferi mai multe detalii despre demisia in corpore a membrilor Consiliului de Administrație al ANRE. Întrebat cum explică faptul că toți directorii și-au dat demisia în același timp, Copaci a declara că „așa s-a primit și a coincis”.

Mandatele actualilor directori ai ANRE vor înceta din data de 1 martie 2019, urmând ca Comisia economie, buget și finanțe să organizeze un concurs public pentru selectarea candidaților la șefia ANRE. Candidații trebuie să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de Agenția Naţională pentru Reglementare în Energetică.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *