Amendamentul „ascuns”. Cum au schimbat democrații Codul Electoral pentru a putea organiza referendumul din 24 februarie

La 24 februarie 2019, în aceeași zi cu alegerile parlamentare, la inițiativa Partidului Democrat va avea loc și un referendum republican consultativ cu privire la micșorarea numărului de deputați. Pentru că în 2014 a existat o încercare fără succes de a organiza un referendum în aceeași zi cu alegerile parlamentare, democrații au fost nevoiți să modifice legislația astfel încât inițiativa lor să fie posibilă. Această modificare a trecut însă fără a fi observată de deputații din opoziție sau de cetățeni.

Plahotniuc anunță un referendum

La 13 noiembrie curent, Vladimir Plahotniuc a anunțat de la tribuna Partidului Democrat despre implementarea unei reforme politice pentru optimizarea Parlamentului. În acest scop, liderul democrat a anunțat organizarea unui referendum în vederea micșorării numărului de deputați de la 101 la 61, dar și cu privire la asigurarea controlului cetățenilor asupra activității deputaților.

„Am decis să pregătim o inițiativă de organizare și petrecere a unui referendum concomitent cu petrecerea alegerilor parlamentare din februarie 2019 și suntem siguri că ea ne va ajuta să luăm decizii în Parlamentul următor, unde, desigur, PD va fi prezent, făcând reforma politică pe care am promis-o”, a menționat Plahotniuc.

În scurt timp, pe 27 noiembrie curent, Plahotniuc a anunțat din nou de la tribuna PDM că modificările necesare pentru organizarea referendumului au fost deja operate.

„Am discutat despre organizarea acestui referendum. În acest sens, zilele trecute fiind efectuate modificările legislative necesare pentru a putea organiza referendumul în aceeași zi cu alegerile parlamentare”, a spus liderul PDM.

La 30 noiembrie, în Parlament a fost dezbătut un proiect de hotărâre cu privire la organizarea referendumului pe 24 februarie. Pentru că în 2014 a existat o inițiativă similară, care însă nu a fost pusă în practică pentru că Curtea Constituțională a declarat că referendumul nu poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, inițiativa democraților a trezit nedumerirea unor deputați. Întrebat ce modificări au fost operate pentru ca de această dată referendumul să poată avea loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare, democratul Sergiu Sîrbu a precizat că modificările a fost operate încă pe 8 noiembrie curent.

Într-o luare de cuvânt de la tribuna Parlamentului, deputatul liberal-democrat Tudor Deliu a declarat că modificările au fost făcute „pe ascuns, prin tertipuri josnice, nedemne de niște legiuitori”.

„Mă adresez tuturor celor din coaliția de guvernare: este corect să băgați la Comisia protecție socială, sănătate și familie, amendamentul privind modificarea Codului Electoral ce permite organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerile parlamentare? Dacă considerați că este o modificare pertinentă, acceptată de deputați și ovaționată de popor, de ce o ticsiți pe undeva unde nimănui nu i-ar trece prin cap să o caute, ca să se informeze corect? Are oare această comisie competențele necesare să devină responsabilă pentru o astfel de schimbare?”, a declarat Tudor Deliu.

Cum a fost modificat Codul Electoral?

La 8 noiembrie curent Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Acest proiect viza mai multe modificări și completări la Legea taxei de stat, Legea cu privire la bonurile patrimoniale, Legea ocrotirii sănătății etc. Una dintre aceste modificări viza și Codul Electoral și se referea la articolul 13 – „Restricții ale dreptului de a fi ales”. Ulterior, după aprobarea proiectului în primă lectură, democratul Sergiu Sîrbu a venit cu un amendament, care prevedea modificarea articolului 156 din Codul Electoral – „Restricțiile privind desfășurarea referendumului republican”.

Amendamentul lui Sergiu Sîrbu:

Ce prevedea anterior Codul Electoral:

Mai exact, prin introducerea amendamentului lui Sergiu Sîrbu, Codul Electoral va prevedea expres că un referendum poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare.

Pe 8 noiembrie, „proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative” a fost prezentat de la tribuna Parlamentului de deputata Valentina Buliga, președintă a Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Buliga a declarat că proiectul a fost examinat de Comisie și vizează completarea unui șir de acte legislative.

„Amendamentele înaintate, precum și propunerile Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului ce țin de tehnica legislativă și cele de ordin redacțional au fost examinate în cadrul ședinței comisiei, iar rezultatul examinării sunt expuse în sinteza propunerilor și obiecțiilor la acest proiect, care este parte integrantă a raportului”, a declarat Buliga.

Fără întrebări, cu votul a 54 de deputați, proiectul a fost votat, fără ca în Parlament să se pomenească măcar despre amendamentul lui Sîrbu, care viza modificarea Codului Electoral.

Contactat de Ziarul de Gardă, Sergiu Sîrbu a menționat că modificările au fost operate legal și că este problema deputaților că aceștia nu citesc sintezele.

„S-au operat amendamente perfect procedurale și legale. Dacă deputații nu citesc sinteza, îmi pare rău, dar totul a fost făcut conform procedurilor. Deputații nu citesc, de asta vrem să reducem numărul lor. Noi nu am camuflat nimic”, a spus Sergiu Sîrbu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Lider Moldovan

    Talpa iadului Plahotniuk nu ne poate obliga să participăm la referendum. Refuzăm să luăm buletinul pentru referendum și să semnăm pentru el! Atâta doar că trebuie să fim atenți pentru ca DRACII lui talpa iadului Plahotniuk să nu ne șmecherească! LA VOTARE TOȚI MOLDOVENII TREBUIE SĂ FIE TREGI ȘI SĂ ȘTIE CE FAC!

  2. Academic

    Plahotniuk n-a trecut de-o dată la votul nominal, acum vrea s-o treacă șmecherește prin referendum. 51 de deputați, asta și este votul nominal al căcatului de mâță academic Nicolae Dabija! 51 de deputați vor fi mai ușor de cumpărat și de manipulat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *