Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ambasada SUA se declară dezamăgită…

Ambasada SUA se declară dezamăgită de adoptarea Legii privind declarația voluntară și stimularea fiscală

Ambasada SUA a venit cu o reacție după ce Parlamentul a votat azi, 26 iulie 2018, în ambele lecturi proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală, în lipsa fracțiunilor parlamentare PL, PCRM, PLDM și PSRM. Acestea au părăsit sala de ședință în semn de protest. 

Ambasada Statelor Unite este extrem de dezamăgită de adoptarea legislaţiei care va diminua capacitatea Moldovei de a combate spălarea banilor. Legea privind declarația voluntară și stimularea fiscală (numită și legea amnistierii capitalului) legitimează furtul şi corupţia şi va dăuna climatului de afaceri al R. Moldova. Considerăm că această lege contravine angajamentelor pe care guvernul R. Moldova și le-a asumat, și această părere este împărtăşită de partenerii internaţionali de dezvoltare ai Moldovei. Cetățenii Moldovei au suferit deja consecinţele infracţiunilor financiare majore. Infractorii ar trebui pedepsiţi, nu răsplătiţi. Poporul Moldovei merită mai mult”, se spune în mesajul Ambasadei. 

Cu 56 de voturi, proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală a fost votat azi în lectura a doua și ultima, deși, în opinia deputaților care au părăsit ședința, această reformă este promovată contrar prevederilor legale și vine să legalizeze spălarea de bani în R. Moldova.

Citiți și:

DOC/ Ce prevede legea privind declararea voluntară și pe cine avantajează
TI-Moldova cere autorităților să stopeze promovarea proiectelor care afectează interesul public

Mai mulți deputați critică intenția majorității parlamentare de a aproba reforma fiscală
Deputații PLDM au părăsit ședința Parlamentului în semn de protest
Încă două fracțiuni au părăsit ședința Parlamentului: „Ce faceți astăzi este o gravă încălcare”