Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Fotbaliști care evoluează în…

VIDEO Fotbaliști care evoluează în Super Ligă, anchetați penal pentru trucare de meciuri și participare la pariuri. Numele echipei vizate în ancheta Poliției

Ofițerii Secției Investigații Complexe a Direcției de Poliție a mun. Chișinău în comun cu polițiștii de la Botanica, sub conducerea procurorilor oficiului Botanica, au documentat timp de opt  luni activitatea unui grup infracțional, format din șapte  membri, bănuit că ar fi influențat câștigul evenimentelor sportive, cu scopul de a obține mijloace bănești din pariuri, anunță Poliția R. Moldova, într-un comunicat de presă.

Suspecții cu vârstele cuprinse între 30 și 50 de ani sunt jucători care evoluează în Super Liga Moldovei la fotbal și foști jucători ai unei echipe de fotbal din Republicii Moldova, anunță Poliția, fără a menționa numele clubului implicat în acest dosar.

Surse ale ZdG din cadrul organelor de drept precizează că echipa vizată în dosarul penal este Sfântul Gheorghe Suruceni. Echipa a terminat ultima ediție a Super Ligii pe locul cinci, ratând prezența în cupele europene.

„Aceștia trucau meciurile, astfel determinând oamenii să participe la pariuri pe site-urile oficiale, de pe care ulterior mijloacele financiare erau virate din conturile unor companii din Gibraltar pe conturile unor companii înregistrate în Parcul IT din Moldova, care prin presupusele salarii legalizau mijloacele financiare dobândite din activitatea infracțională. Urmare a acestor acțiuni, banii erau repartizați conform rolurilor avute în schema infracțională”, anunță Poliția.

În urma a 17 percheziții efectuate la complexul sportiv al echipei de fotbal, la domiciliile și în automobilele bănuiților au fost ridicate mai multe documente contabile, procesoare PC, notebook-uri, o tabletă, 12 telefoane mobile, 18 purtători externi de informație, 19 carduri bancare, înscrisuri de ciornă și mijloace bănești în sumă de 14 300 de Euro și 90 000 de lei, care urmează a fi analizate în calitate de probe în cadrul cauzei penale, se mai spune în comunicat.

Persoanele vizate în schema infracțională sunt cercetate în stare de libertate și riscă o pedeapsă cu amendă de până la 267 500 lei sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 7 ani. Polițiștii în comun cu procurorii continuă acțiunile de urmărire penală în stabilirea altor complici la săvârșirea infracțiunii, anunță Poliția.

Conform informațiilor de pe site-ul Federației Moldovenești de Fotbal, FC Sfîntul Gheorghe a fost fondat pe 11 iulie 2003 „de către doi entuziaști stabiliți cu traiul la Suruceni – jurnalistul Valeriu Reniță și fostul jucător al echipei Spumante Cricova, Sergiu Caraman (ambii originari din satul Horjești, raionul Hîncești). Primul a devenit președintele clubului, iar cel de-al doilea – antrenorul echipei. Clubul a fost denumit în cinstea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, numele căruia în poartă și Mănăstirea din localitate. Imaginea cum Sf. Gheorghe ucide balaurul este prezentă pe logotipul clubului din Suruceni”.