Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Cum au fost filați…

VIDEO Cum au fost filați cei doi procurori, la indicațiile lui Șor

Reprezentanții organelor de drept au publicat imagini video cu privire la reținerea celor patru foști angajați ai poliției care au filat zilnică, timp de aproximativ o săptămână, doi procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, responsabili de investigarea fraudei bancare, la indicațiile președintelui Partidului Șor, Ilan Șor, după cum a constatat ZdG, conform surselor din cadrul Procuraturii Generale. 

Imaginile video sunt de pe mai multe camere de luat vedere stradale, dar și din momentul reținerii celor patru foști polițiști.

ZdG a constatat că „figurantul important din dosarul fraudei bancare” pentru care patru foști polițiști au organizat acțiuni de filaj în privința a doi procurori de la Procuratura Anticorupție este Ilan Șor, președintele Partidului Șor și unul dintre cei mai importanți „actori” din dosarul fraudei bancare.

Cei patru reținuți sunt Valentin Corlăteanu, fost șef la P-9, Pruncul, tot el, ex-director adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), actuala Administrație Națională a Penitenciarelor (ANP), Vitalie Munteanu, fost șef al P-13, Gheorghe Sîrbu, ex-șef al Serviciului Securitate a P-13 și Ion Vîrtosu, ex-șef al serviciului Educativ din P-13. 

Pe lângă cele patru persoane reținute, ZdG a aflat că în dosar sunt vizați Veaceslav Ceban, fostul viceministru de Interne și fost șef în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), dar și Petru Bârcă, fost șef adjunct la DIP. Cei doi nu au fost însă reținuți, pentru că ar fi părăsit țara și se află în România, deținând și cetățenia română.

ZdG a aflat că foștii oameni ai legii au filat anterior inclusiv primari din mai multe localități din țară, pentru ca ulterior aceștia să treacă la Partidul Șor. 

Aureliu Colenco, unul dintre avocații lui Ilan Șor, respinge acuzațiile procuraturii.