Un tânăr ar fi repartizat câte 50 de euro, „supliment la pensie”, înainte de alegeri la Comrat. CNA documentează cazul de corupere a alegătorilor

Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță luni, 6 noiembrie, într-un comunicat de presă, a doua zi după primul tur al alegerilor locale generale, că documentează cazul de corupere a alegătorilor, constatat de Poliție, pe 3 noiembrie, cu implicarea unui tânăr de 19 ani, surprins în momentul în care împărțea mijloace bănești unor persoane.
Potrivit denunțului depus de un locuitor al municipiului Comrat, tânărul ar fi repartizat câte 50 de euro mai multor persoane în calitate de „supliment la pensie” din partea unei formațiuni politice. La fața locului s-a deplasat grupul operativ al Direcţiei generale teritoriale (DGT) Sud, de unde au fost ridicate 17 plicuri a câte 50 de euro fiecare și o listă de persoane care urmau să primească mijloacele financiare.
„Examinând listele ridicate, s-a constatat faptul că o parte de bani deja a fost distribuită. Tânărul a declarat ofițerilor CNA că pentru serviciul prestat i-a fost promisă achitarea a 100 de euro”, se arată în comunicatul CNA.
Cazul este cercetat de CNA sub aspectul comiterii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Vineri, 3 noiembrie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis anularea înregistrării la alegerile locale generale a tuturor candidaților partidului Șansă, cu două zile înaintea scrutinului electoral. Decizia a fost luată în contextul raportului prezentat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind atacurilor asupra R. Moldova și implicarea Federației Ruse în alegerile din R. Moldova.