Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un procuror, trimis în judecată…

Un procuror, trimis în judecată pentru că a falsificat semnăturile unui avocat și ale unui inculpat în actele oficiale

Un procuror de la Procuratura raionului Glodeni este învinuit de abuz de serviciu și fals în acte publice. Procuratura anunță despre finisarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a unei cauzei penale care vizează acțiunile procurorului.

În urma investigațiilor s-a stabilit că procurorul vizat, având în procedură un dosar penal în privința unei persoane învinuite de escrocherie, a comis mai multe încălcări.

„Potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară se relevă că semnăturile din dreptul numelor avocatului și a învinuitului de pe mai multe acte procesuale (ordonanța de punere sub învinuire, procesul-verbal de audiere a învinuitului ș.a.) întocmite de procuror pe cauza menționată, nu le aparțineau acestora, fiind executate de către o altă persoană prin procedeul imitaţiei. Mai mult, apărătorul și clientul acestuia nu ar fi participat la acțiunile procesuale respective”, se precizează într-un comunicat de presă al Procuraturii.

Procurorul este învinuit că a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor ocrotite de lege. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta a acționat în interes personal, prezentând date falsificare în documentele oficiale.

Învinuitul nu își recunoaște vina, acesta fiind eliberat din serviciu, iar cauza penală a fost expediată pentru examinare în fond la judecătoria Drochia, sediul Glodeni, pe rolul căreia se mai află o cauză penală pe numele acestuia pentru neglijență în serviciu.

Dacă instanța îl va găsi vinovat, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 67 500 până la 117 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 5 la 10 ani.