Principală  —  IMPORTANTE   —   Ultimele detalii din dosarul Pădurea…

Ultimele detalii din dosarul Pădurea Domnească, aflat de mai bine de trei ani la CA Bălți

Dosarul Pădurea Domnească, care este de mai bine de trei ani la Curtea de Apel Bălți, se află pe ultima sută de metri. În acest răstimp au avut loc mai multe ședințe de judecată, însă un număr considerabil dintre acestea au fost întrerupte sau amânate. Dosarul a fost pornit după ce acum șase ani, Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt. Totuși, până astăzi, nu există încă o finalitate în acest dosar.

Întrebat de ce durează atât de mult examinarea acestui dosar, avocatul Emanoil Ploșnița, apărătorul singurului condamnat în acest dosar, Gheorghe Crețu, ne-a informat că este o coincidență de circumstanțe care făceau imposibilă prezența unor avocați în proces: „Au fost situații când a fost imposibilă și prezența unor inculpați. Cazul prezintă o complexitate extraordinar de mare. Cazul are peste 25 de volume. Vorbim de un caz complex ce nu poate fi examinat rapid. Trebuie să luăm în calcul și că judecătorii care examinează cazul au și alte dosare”.

La 17 septembrie, la CA Bălți a avut loc o nouă ședință de judecată în acest dosar. Avocatul Emanoil Ploșnița ne-a informat că de această dată ședința a fost constructivă, iar în cadrul acesteia au avut loc dezbateri judiciare. Mai exact, ședința a cuprins cuvântările și pledoariile procurorului, avocaților și părților vătămate.

La această ședință au participat aproape toate părțile, cu excepția Adrianei Paciu, soţia decedatului și avocatul acesteia. Cei doi au depus pledoarii însă în scris și au depus cereri de examinare în absența lor.

Următoarea ședință de judecată în acest dosar a fost programată pentru 24 septembrie. Totuși, potrivit avocatului, această ședință a fost amânată astăzi, 17 septembrie. Nu se cunoaște încă data următoarei ședințe în cadrul căreia ar putea avea loc continuarea dezbaterilor sau pronunțarea ultimului cuvânt.

„Presupun că la următoarea ședință ar putea să aibă loc completări la dezbaterile judiciare pentru că această etapă nu a fost încă încheiată”, a declarat pentru ZdG avocatul Emanoil Ploșnița.

Fostul vicepreședinte al Curţii de Apel Chișinău, Gheorghe Creţu a fost unicul condamnat pe acest dosar, la doi ani de închisoare cu suspendare, de către prima instanță. Creţu a fost obligat să plătească despăgubiri de aproape un milion de lei familiei Paciu, dar şi să plătească lunar 1500 de lei fiicei decedatului până la împlinirea majoratului. Ion Lupu, fostul director al Moldsilva a fost achitat pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii. Denis Eremciuc şi Valeriu Svistun, ceilalţi inculpaţi, au fost şi ei achitaţi din aceleaşi motive. Astfel, Gheorghe Creţu este singurul care va plăti pentru crima de la vânătoarea din Pădurea Domnească, la care au participat mai multe persoane importante, ca procurorul general de atunci, Valeriu Zubco sau preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca.