Principală  —  IMPORTANTE   —   Stoianoglo susține că a decodat…

Stoianoglo susține că a decodat și descifrat corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către fostul șef al PA Viorel Morari și aduce noi acuzații actualei guvernări: „A expediat informații „reprezentanților puterii” pentru a discredita imaginea PG”

„Prima, principala și unica țintă în acest război contra corupției am devenit chiar eu – procurorul general, Alexandr Stoianoglo”. Asta a declarat luni, 4 octombrie, șeful Procuraturii Generale (PG), Alexandr Stoianoglo, care, în cadrul unei noi conferințe de presă a declarat că a decodat și descifrat corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către fostul șef al Procuraturii Anticorupție (PA) Viorel Morari, acuzând că acesta a expediat informații „reprezentanților puterii pentru a discredita imaginea PG”.

În discursul său de câteva pagini, Stoianoglo susține că fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost cel care a expediat informații „reprezentanților puterii pentru a manipulat opinia publică și mai continuă să o facă pentru a discredita activitatea Procuraturii și a procurorului general”.

Stoianoglo menționează că, cu suportul experților EUROPOL, procurorii au decodat și descifrat corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către Viorel Morari.

„Investigând dosarul împotriva principalului mafiot din istoria Procuraturii Republicii Moldova – fostul șef al Procuraturii Anticorupție, am reușit, în condiții legale și cu suportul experților EUROPOL, să decodăm și să descifrăm corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către Viorel Morari. Datele pe care am reușit să le analizăm demonstrează clar cum și cu ajutorul cui, fostul șef al Procuraturii Anticorupție a manipulat opinia publică și mai continuă să o facă pentru a discredita activitatea Procuraturii și a Procurorului General. Descifrările oferite de EUROPOL devoalează esența concursului la funcția de Procuror General, organizat de ”oamenii buni”, arată cum puterea vede activitatea Procuraturii, ce fel de Procuror General și-au dorit și cel mai important, de ce se aspiră atât de mult la acest fotoliu. Așadar, în septembrie 2019, fiind restabilit în mod ilegal în funcția de Procuror Anticorupție, Viorel Morari s-a aflat într-o comunicare strânsă cu reprezentanții puterii de atunci, consultându-i și oferindu-le serviciile sale, lucruri incompatibile cu statutul de procuror”, menționează Stoianoglo în discursul lui.

Discursul integral al procurorului general:

La 20 septembrie curent, Stoianoglo a susținut al trei briefing din luna septembrie. Detalii aici

La 23 august curent, la trei zile de la ultima conferință susținută la 19 august curent, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a ieșit din nou în fața presei.

Atunci, Stoianoglo a înaintat, către guvernare, un pachet cu zece pași pe care îi propune pentru lupta împotriva corupției.

Detalii aici: ULTIMA ORĂ! Stoianoglo propune ridicarea imunității pentru toți deputații. Zece pași propuși de procurorul general pentru lupta anticorupție