Rezultatul celei de-a doua ședințe de la Curtea de Apel Chișinău din dosarul fostului ministru Iurie Chirinciuc

Fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, nu s-a prezentat nici la cea de-a doua ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău. Avocatul lui Chirinciuc le-a spus judecătorilor că fostul ministru este într-o deplasare de serviciu peste hotare.

Potrivit lui Serghei Cârlig, avocatul lui Iurie Chirinciuc, fostul ministru nu se va putea prezenta în instanță până la sfârșitul lunii martie, așa că a depus o solicitare pentru amânarea ședințelor până după 27 martie.

Chirinciuc nu s-a prezentat nici la prima ședință de la CA Chișinău. Atunci, avocatul său declara că Chirinciuc l-a informat că va fi prezent la ședință „Poate a avut probleme cu transportul”.

ZdG a scris anterior că deşi, timp de un an şi jumătate, pe portalul instanţelor nu a fost anunţată nici o şedinţă în dosarul lui Iurie Chirinciuc, iar fostul ministru şi Procuratura Anticorupţie (PA) nu au comunicat faptul că ar fi atacat cu apel sentinţa primei instanţe, ulterior, după ce am încercat să aflăm la ce etapă se află acest dosar, pe site-ul Curţii de Apel (CA) Chişinău a şi fost programată o primă şedinţă.

Iurie Chirinciuc a ajuns în atenţia organelor de drept pe când era ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. În aprilie 2017, acesta a fost reţinut, fiind bănuit că ar fi exercitat presiuni asupra unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi. La scurt timp, organele de drept au făcut publice mai multe imagini video, făcute cu o cameră ascunsă instalată în biroul lui Chirinciuc.

În august 2017, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe Iurie Chirinciuc la un an şi patru luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, cu aplicarea unei amenzi de 35 de mii de lei, dar şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani, executarea pedepsei fiind suspendată pentru o perioadă de un an. Sentința era cu drept de atac în termen de 15 zile. Deși ZdG a discutat anterior cu reprezentanții Procuraturii Anticorupție, dar și cu Iurie Chirinciuc, aceștia nu au putut să ne informeze despre circumstanțele în care sentința dictată de prima instanță în august 2017 a fost pusă pe rol la Curtea de Apel Chișinău abia în luna februarie 2019, cu doar 4 zile înainte de alegerile parlamentare. Dacă sentința în dosarul lui Iurie Chirinciuc era definitivă și irevocabilă, acesta nu ar fi avut dreptul să candideze la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *