Principală  —  IMPORTANTE   —   Președintele FEA, Dorin Damir, rămâne…

Președintele FEA, Dorin Damir, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocatului acestuia

Președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, rămâne în arest în penitenciar. Curtea de Apel Chișinău a respins luni, 13 septembrie, ca nefondat recursul avocatului acestuia și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care în privința lui Damir continuă să fie aplicat arestul preventiv, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

„În cazul președintelui Asociației FEA, Curtea de Apel Chișinău a respins ca nefondat recursul avocatului acestuia și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care în privința învinuitului continuă să fie aplicat arestul preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS”, potrivit PCCOCS.

Și fostul ministru al Apărări, Alexandru Pânzari, rămâne în arest la domiciliu. După o ședință amânată, magistrații Curții de Apel Chișinău au examinat și respins luni, 13 septembrie, recursul procurorilor din cadrul PCCOCS. Mai exact, Curtea de Apel a respins astăzi recursul acuzatorilor de stat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care a dispus prelungirea arestului în privința lui Pînzari cu modificarea măsurii din arest în izolator, în arest la domiciliu.

După ce pe 2 septembrie, Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana a prelungit arestul cu încă 30 de zile în privința șefului Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru și al președintelui Asociației FEA, Dorin Damir, apărătorii lor au depus recurs.

Pe 3 august, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile atât pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, cât și pentru șeful Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, fost șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector al Poliției de Frontieră Ion Cojocaru.

Ion Cojocaru, inspectorul din cadrul Poliției de Frontieră, care este cercetat în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13, printr-o ordonanță a procurorului.

Duminică, 1 august, fostul ministru al Apărării Alexandru Pînzari, reținut pe 31 iulie, în dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI, a primit 30 de zile de arest. Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP) Alexandru Pînzari.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Pînzari este bănuit că ar fi comis anumite fapte infracționale în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Pe 7 iulie, Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI.