Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   PCCOCS: Directorul Liceului „Orizont” este…

PCCOCS: Directorul Liceului „Orizont” este scos de sub urmărire penală

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că directorul Liceului „Orizont”, Turgay Șen Mustafa, a fost scos de sub urmărire penală, după ce la 31 martie a fost reținut la Aeroportul Internațional Chișinău, cu interdicția de a părăsi țara pentru următoarele 10 zile. 

În rezultatul efectuării mai multor acțiuni de urmărire penală, s-a constatat lipsa în acțiunile Turgay Șen Mustafa a elementelor infracțiunii, fapt care a determinat adoptarea acestei soluții procesuale, informează PCCOCS. 

Solicitat de ZdG, acum câteva zile, după ce directorul general al Liceului „Orizont”, Turgay Șen, a fost audiat, acesta a acceptat să ne ofere mai multe detalii despre cazul său. Acesta ne-a comunicat că pe parcursul a 7 ore de reținere, nu i s-a oferit nicio explicație din partea organelor de drept privind reținerea sa,  ci i s-a spus doar că „posibil să fie o eroare, ne cerem scuze”.

Intuind că ar urma o schemă de returnare a sa în Turcia, similară cu cea din Kosovo, care a avut loc cu o săptămână înainte, Turgay Șen a scris o cerere prin care a cerut azil politic, iar depunerea ei a durat patru ore. Cererea a fost înregistrată doar după ce au fost invitați reprezentanții organizației non-guvernamentale „Centrul de Drept al Avocaților”, parteneri ai UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați), care, la fel, au întâmpinat aceeași problemă privind depunerea și înregistrarea cererii de azil. Directorul liceului „Orizont” spune că angajații Poliției de Frontieră au ignorat temerea sa de a fi persecutat de către forțele de ordine turcești. La insistența reprezentantului „Centrului de Drept al Avocaților”, cererea de azil a fost înregistrată abia după două ore de la sosirea acestuia la fața locului.

La 29 martie curent, șase cetățeni turci – cinci angajați ai școlilor Mehmet Akif din Kosovo și un medic – au fost arestați la Gjakova și Pristina. Se întâmplă la o lună după ce în februarie curent, aflat într-o vizită în Kosovo, ministrul adjunct al justitiei din Turcia, Biljal Ujar, și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile mai multor membri ai organizației lui Fetullah Gulen din Kosovo. Agenția turcă Anadolu a anunţat că cei 6 turci, presupuşi membri ai organizaţiei lui Fetullah Gulen, au fost capturaţi printr-o operaţiune desfăşurată de MIT (serviciul intern de securitate al Turciei) şi aduşi în Turcia.

Turgay Șen Mustafa a fost escortat la 31 martie la sediul PCCOCS, de către ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, pentru a fi audiat în calitate de bănuit în privința unor circumstanțe ce fac obiectul unei cauzei penale investigată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.Urmărirea penală pe caz continuă.