• Parlamentul a aprobat demisia a trei judecători de la Curtea Supremă de Justiție

    Parlamentul a aprobat demisia a trei judecători de la Curtea Supremă de Justiție
    15 noiembrie 2018 | 12:35

    Deși inițial au elaborat un proiect de hotărâre privind eliberarea din funcție a cinci judecători de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), deputații au aprobat demisia doar a trei magistrați, după ce doi judecători s-au răzgândit și și-au retras cererile de demisie.

    Astfel, cu votul a 54 de deputați, Parlamentul a aprobat demisia lui Dumitru Visternicean, Elena Covalenco și Iulia Sîrcu de la CSJ.

    Deputatul Grigore Cobzac a solicitat ca judecătorii să vină în plenul Parlamentului nu doar atunci când sunt numiți în funcție, dar și atunci când își dau demisia, astfel încât deputații să le poată adresa întrebări. Propunerea nu a fost susținută însă de majoritatea deputaților.

    Foto: magistrat.md

    Din 2009 și până în 2017 Dumitru Visternicean a fost membru al CSM, iar în această perioadă a îndeplinit și funcția de președinte al CSM. În 2011, magistratul a fost decorat de președintele interimar Marian Lupu cu titlul onorific „Om Emerit”. Victerniceanu are o experiență de 37 de ani în domeniu.

    Magistratul de la CSJ a ridicat în 2017 un salariu de 231 de mii de lei. În declarația de avere Visterniceanu a trecut doar un apartament pe care l-a dobândit în 2007. Magistratul nu deține alte terenuri, case sau automobile.

    Foto: magistrat.md

    Iulia Sîrcu activează la CSJ din 2005. Magistrata a făcut parte din completul de judecată care a obligat statul să transfere companiei Basconslux SRL peste 14 milioane de lei pentru demolarea Stadionului Republican. Deși, Colegiul Disciplinar a decis sancționarea cu mustrare aspră a celor patru judecători de la CSJ, Consiliul Superior al Magistraturii a scutit magistrații de pedeapsă.

    Potrivit declarației de avere pentru 2017, Iulia Sîrcu a ridicat un salariu de aproape 323 de mii de lei de la CSJ și un salariu de circa 52 de mii de lei de la Institutul Național al Justiției. Magistrata a primit în 2017 și o pensie de 178 de mii de lei. Familia Sîrcu deține o casă, un apartament și o mașină.

    Foto: magistrat.md

    În 2008 Elena Covalenco a fost numită în funcția de judecător la CSJ până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. Anterior aceasta a activat în calitate de judecătoare la Judecătoria Rîșcani. Potrivit magistrat.md, prin decretul președintelui R. Moldova din 2012, magistratei i s-a conferit gradul superior de calificare al judecătorului.

    Potrivit declarației de avere pentru 2017, Elena Covalenco a primit un salariu de circa 256 de mii de lei de la CSJ, la care se adaugă și pensie de 162 de mii de lei. Magistrata deține cota parte în două terenuri și două apartamente. Covalenco mai deține un apartament, în posesia căruia a intrat în 2018.

    Mai mulți judecători au depus cereri de demisie din funcție. Ar putea urma şi alte plecări, inclusiv din rândul angajaţilor instanţelor, care susţin că, după reforma salarială, au fost informaţi că vor primi mai puţini bani. Temerea acestora este însă negată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor, care susţin că nu vor exista bugetari care să primească în 2019 mai puţini bani decât în acest an, 2018.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va continua supravegherea executării hotărârii CtEDO privind asistența medicală și condițiile precare de detenție

    La ședința din 9 iunie 2021, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a verificat măsurile pe care le-a întreprins Republica Moldova în vederea executării hotărârilor din grupul de cauze I.D. v. Moldova (10…
    Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va continua supravegherea executării hotărârii CtEDO privind asistența medicală și condițiile precare de detenție

    Primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, trimis în judecată pentru corupere pasivă

    Procuratura Anticorupție anunță marți, 22 iunie, că dosarul în care Sergiu Manciu, primarul satului Măcăreşti din raionul Ungheni, este acuzat de corupere pasivă, a fost expediat în judecată. Primarul împreună…
    Primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, trimis în judecată pentru corupere pasivă

    PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

    Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au emis marți, 22 iunie, un comunicat de presă prin care anunță că fostul administrator special al Unibank, numit în ace…
    PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

    VIDEO/ Autoritățile din sănătate, despre certificatul de imunizare: „La moment, nu este definitivat cadrul juridic și de procedură care va permite preluarea certificatului de vaccinare de către R. Moldova. Suntem în așteptare”

    Autoritățile din sănătate au anunțat marți, 22 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că au purtat mai multe discuții cu reprezentanți ai instituțiilor europene „în vederea amortizării procedurii de introdu…
    VIDEO/ Autoritățile din sănătate, despre certificatul de imunizare: „La moment, nu este definitivat cadrul juridic și de procedură care va permite preluarea certificatului de vaccinare de către R. Moldova. Suntem în așteptare”

    DOC/ Membru al CSP cu salariu lunar de peste 28 de mii de lei trece la PA. Averea și veniturile declarate în 2020 de noul șef interimar al Procuraturii Anticorupție

    Procuratura Anticorupție (PA) are o nouă conducere interimară. Membrul Consiliului Superior al Procuraturii (CSP) Adrian Bordianu a fost numit în funcția de șef interimar al PA în urma unui ordin semnat marți,…
    DOC/ Membru al CSP cu salariu lunar de peste 28 de mii de lei trece la PA. Averea și veniturile declarate în 2020 de noul șef interimar al Procuraturii Anticorupție