Principală  —  IMPORTANTE   —   Medicul agresat la spital învinge…

Medicul agresat la spital învinge sistemul: „Mă tem să fiu doctor”

Judecătoria Chișinău i-a dat câștig de cauză doctoriței Ala Valenga de la Spitalul Clinic Municipal (CSM), care a fost agresată în martie curent în timp ce se afla la locul de muncă. Potrivit deciziei emise pe 2 noiembrie de judecătoarea Avasiloaie Tatiana, Spitalul Clinic Municipal va trebui să îi achite doctoriței prejudiciu moral, dar și o indemnizație unică pentru pierderea temporară a capacității de muncă.

Instanța a decis constatarea accidentului de muncă și repararea prejudiciului moral în sumă de 10 mii de lei, încasarea venitului ratat de 30 de mii de lei, încasarea unei indemnizații unice de 177 de mii de lei pentru pierderea temporară a capacității de muncă și 12 mii de lei pentru cheltuielile de judecată. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.

Ala Valenga susține că va continua să lupte pentru a demonstra că nu a fost protejată la locul de muncă și că medicii lucrează cu frică. Contactată de ZdG, doctorița a declarat că a fost nevoită să își vândă apartamentul pentru a putea angaja trei avocați ca să poată lupta.

„Eu eram unicul medic din spital care vorbeam că nu suntem în siguranță și că suntem agresați verbal, iar apoi eu am fost agresată și fizic”, spune Ala Valenga.

Doctorița ne-a povestit că îi este frică să mai lucreze în acest stat și că ia în calcul o eventuală plecare peste hotare: „Mă tem să fiu doctor pentru că poți oricând să faci pușcărie. Noi nu suntem protejați, iar administrația este incompetentă. Uneori pacienții mor pentru că spitalul face economii. Se fură și se economisesc bani, iar pacienții nu beneficiază de investigații performante”.

Ala Valenga ne-a povestit că atunci când a fost agresată, nici o persoană din cadrul administrației spitalului nu era pe loc și nu i-a fost acordat ajutorul necesar.

„Când am fost agresată nu mi s-a făcut măcar o injecție, nu mi-a fost oferită o mașină ca să merg la spital. Am mers singură la Medicina legală și acolo s-au speriat toți de mine pentru că eram în stare gravă”, menționează doctorița.

Contactat telefonic de Ziarul de Gardă, purtătorul de cuvânt al SCM, Andrei Guțu, a menționat că spitalul nu este împotrivă ca doctorița să beneficieze de compensaria prejudiciliului, doar că aceste costuri trebuiesc acoperite de atacator, nu de spital. În același timp, administrația spitalului ia în calcul atacarea deciziei instanței de fond la Curtea de Apel.

La 10 martie, șefa Secției terapie nr. 2 de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău, Ala Valenga, a fost agresată în timp ce se afla la locul de muncă. Aflat în stare de șoc, soțul unei paciente care a decedat a lovit medicul de câteva ori, astfel încât i-a fracturat două coaste. Ulterior, Ala Valenga a fost internată la spital cu comoție cerebrală.