Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Ședința de la CA…

VIDEO Ședința de la CA Chișinău pe marginea cazului lui Andrei Braguța a fost amânată

Apărarea familiei lui Andrei Braguța, care acum doi ani a murit în penitenciar, dar și inculpații pe acest dosar, au atacat sentința primei instanțe la Curtea de Apel (CA) Chișinău.

11.43: Ședința a fost amânată pentru data de 15 noiembrie pentru că la ședință nu s-au prezentat doi inculpați și avocații acestuia, dar și pentru că un judecător din complet a fost absent.

În iulie 2019, instanța de judecată a decis condamnarea codeținuților lui Andrei Brăguță pentru fapta de vătămări corporale medii și a stabilit o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 5 ani cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă în privința la 3 codeținuți, iar în privința unuia care ispășește în prezent pedeapsa cu închisoarea, a fost stabilită pedeapsa cu închisoarea pe un termen real.

Totodată, instanța a decis condamnarea polițistului Orbu pentru fapte de tratament inuman și degradant la pedeapsa cu închisoarea pe un termen real de 4 ani, a polițistului Șapteboi pentru fapte de tratament inuman și degradant la pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 5 ani cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă, polițistul Isachi a fost achitat.

Retrospectiva dosarului Braguța

Andrei Braguța a fost reținut pe 15 august 2017, după ce un echipaj al Inspectoratului de Patrulare a încercat să oprească un automobil de model „Volkswagen Passat”, pentru depășirea limitei de viteză.

Potrivit procurorului, în momentul în care a fost oprit, Braguța era în stare de ebrietate. El a fost reținut pentru 72 de ore și dus în Izolatorul de Detenție Preventivă. Ulterior, a fost învinuit de aplicarea forței fizice asupra polițiștilor. Pe 17 august 2017, procurorul Ivan Filimon îi aduce la cunoștință lui Andrei Braguța învinuirea, iar a doua zi, vineri, 18 august, procurorul merge în judecată, cerând și obținând 30 de zile de arest. Drept urmare, acesta a fost transferat din Izolatorul de detenție provizorie în Penitenciarul nr. 13. 

Luni, 21 august 2017, procurorul vine cu un nou demers, cerând autorizarea internării lui Braguța în Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău, pe un termen de 30 de zile, pentru efectuarea expertizei psihiatrice în condiții de staționar. Procurorul și-a justificat demersul prin faptul că, între timp, a aflat că Braguța se afla, din 2012, la evidența medicului psihiatru.

A doua zi, marți, 22 august, judecătorul a admis demersul procurorului și a dispus internarea lui Braguța în Spitalul de Psihiatrie începând cu 23 august 2017 și până la data de 22 septembrie ora 10.00. Doar că, după un șir de circumstanțe dubioase, Andrei Braguța nu ajunge să fie internat la Psihiatrie, deși era o încheiere judecătorească în acest sens.

Andrei Braguța a decedat în Penitenciarul „Pruncul” la 29 august 2017, iar cauza directă a decesului a fost stabilită ca „Insuficiență respiratorie, Bronhopneumonie purulentă”, fapt confirmat prin certificatul medical constatator.  

Între timp rudele acestuia susțineau că bărbatul ar fi fost bătut în penitenciar, unde a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, având urme de violență pe corp.

Procuratura a publicat imagini video care arată că Andrei Brăguță a fost bătut cu bestialitate în izolator de către colegii de celulă, iar gardienii din izolator nu fac nimic pentru a-i opri. În octombrie 2017, codeţinuţii au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, iar poliţiştii – în arest la domiciliu.