Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Justiție pe timp de pandemie.…

Justiție pe timp de pandemie. Mii de ședințe de judecată, desfășurate prin videoconferință

Pandemia de COVID-19 a determinat autoritățile să regândească modul în care au loc anumite procese și să recurgă la măsuri alternative. Schimbări s-au produs și în sectorul justiției, acolo unde a început a fi pe larg utilizată videoconferința.

Începând cu 17 martie 2020, atunci când a fost introdusă starea de urgență și până pe 31 iulie 2020, pe timp de regim de stare de urgență în sănătate publică, peste 4.300 de ședințe de judecată au fost desfășurate prin videoconferință.

Potrivit Portalului informativ privind sectorul justiției, pe parcursul stării de urgență, instituită între 17 martie și 15 mai 2020, peste 800 de ședințe de judecată pe cele mai stringente cauze au fost desfășurate prin videoconferință. Ulterior, după introducerea stării de urgență în sănătate publică, numărul ședințelor de judecată petrecute de la distanță s-a majorat semnificativ, urmare a unor modificări legislative care au permis examinarea prin videoconferință a tuturor cauzelor penale. Astfel, doar în perioada 16 mai – 31 iulie 2020, prin videoconferință au fost desfășurate circa 3.500 de ședințe de judecată.

Măsura a fost luată pentru a preveni răspândirea infecției în instanțele de judecată și instituțiile penitenciare și a permis funcționarea sectorului justiției și respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, prin neadmiterea întârzierilor îndelungate la examinarea cauzelor lor.

În total, din noiembrie 2018, când a fost pilotată aplicația de videoconferință și până în prezent, instanțele judecătorești au desfășurat circa 6.600 de ședințe de judecată, economisind peste 4 milioane de lei moldovenești din contul transportării și escortării deținuților la audieri.

Desfășurarea ședințelor de judecată de la distanță a fost posibilă grație sistemelor de videoconferință, procurate și instalate în sediile centrale ale tuturor instanțelor de judecată cu sprijinul Programului USAID pentru Justiție Transparentă.

Totodată, potrivit unui anunț făcut recent de Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, E.S. Dereck J. Hogan, până la finele lunii august 2020, sistemul judecătoresc va dispune de încă 25 de sisteme de videoconferință. Echipamentele sunt destinate sediilor secundare ale judecătoriilor, fiind oferite, și de această dată, de către Programul USAID  pentru Justiție Transparentă.

Astfel, datorită acestei donații suplimentare, toate instanțele de judecată vor putea utiliza videoconferința pentru examinarea mai multor categorii de cauze, inclusiv în perioada post-pandemică. Acest lucru va reduce semnificativ numărul dosarelor pendinte și va accelera examinarea cauzelor aflate pe rol sau în așteptare.

Sursa: Portalului informativ privind sectorul justiției