Principală  —  IMPORTANTE   —   Fostul administrator special al Unibank…

Fostul administrator special al Unibank din 2015, arestat pentru 30 de zile în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare în cadrul administrării speciale a Unibank

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus plasarea în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile a fostului administrator special al Unibank.

Demersul procurorilor admis de către judecători face parte din dosarul denumit generic „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank.

Fostului administrator special al Unibank din 2015 a fost reținut urmare a perchezițiilor la domiciliul și în biroul de serviciu al acesteia din cadrul Băncii Naționale a Moldovei. Telefoanele, calculatoarele și alți purtători de informații electronice, ridicate în cadrul perchezițiilor, urmează a fi supuse expertizării.

Potrivit legii, infracțiunea de care persoana este învinuită se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani și 15 ani.

La 22 iunie, reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au emis un comunicat de presă prin care au anunțat că fostul administrator special al Unibank, numit în această funcție în 2015, a fost reținut pentru 72 de ore.

La 30 decembrie 2014, Banca Națională a emis un comunicat de presă în care anunța că „Banca Naţională a Moldovei, în temeiul art. 374 al Legii instituţiilor financiare, începând cu 30 decembrie 2014, ora 11:30, a instituit regimul de administrare specială asupra B.C. ”UNIBANK” S.A. pentru o perioadă de 9 luni. Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, în calitate de administrator special al B.C. „UNIBANK” S.A. a fost numit angajatul Băncii Naţionale a Moldovei Ruslan Grate”.