Principală  —  IMPORTANTE   —   Dosarul șefului Direcției Juridice a…

Dosarul șefului Direcției Juridice a Președinției: „Rechizitoriul a fost anulat și restituit pentru continuarea urmăririi penale, cu indicații suplimentare”

Alexandru Ohotnicov
spps.md

Dosarul lui Alexandru Ohotnicov, șeful Direcției Juridice a Administrației Prezidențiale și membru al Comisiei pentru acordarea cetăţeniei, de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, reținut în luna iulie 2019 de către ofițerii CNA fiind bănuit că l-ar fi ajutat pe un cetățean străin să obțină cetățenia moldovenească fără impedimente, încă se află la etapa de investigații și nu a fost trimis în instanța de judecată. Totodată pe numele acestuia a fost intentată o altă cauză penală fiind învinuit de îmbogățire ilicită.

În dosarul Ohotnicov a fost întocmit rechizitoriul, iar acesta urma să fie trimis în instanța de judecată, însă, în urma controlului efectuat de Procuratura Generală la Procuratura Anticorupție a fost emisă ordonanța de anulare a rechizitoriului.

„Rechizitoriul a fost anulat și restituit pentru continuarea urmăririi penale, cu indicații suplimentare. Mai exact, pentru înlăturarea anumitor omisiuni admise în cadrul administrării probelor pe acest dosar”, ne-a comunicat ofițera de presă a PG, Maria Vieru.

Fapt confirmat și de procurorul care instrumentează cazul, Vadim Prisăcari. Acesta menționează că, acum, se efectuează acțiuni de urmărire penală.

„Soluții pe cauza penală nu există la moment. Rechizatoriul a fost anulat pentru completarea urmăririi penale și efectuarea unor acțiuni în vederea verificării declarațiilor învinuitorului”, ne-a declarat procurorul Vadim Prisăcari.

Totodată, în septembrie 2019, pe numele lui Alexandru Ohotnicov a fost deschisă o cauză penală fiind învinuit de îmbogățire ilicită.

„La moment, pe numele lui Ohotnicov este pornită o cauză penală, ce este în proces de investigații, la faza de urmărire penală, aceasta e tot ce vă pot spune”, a conchis procurorul.

În aceeași ordine de idei, Ziarul de Gardă a aflat că Ion Munteanu și-a depus demisia din funcția de șef adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), iar ulterior și-a retras cererea. Decizia de a pleca procurorul ar fi luat-o în urma unui conflict cu conducerea instituției, după ce lui Munteanu i s-ar fi cerut clasarea dosarului lui Alexandru Ohotnicov, însă, procurorul s-ar fi opus. Am încercat să obținem o reacție de la procurorul Ion Munteanu, însă, aceasta nu ne-a răspuns la apelurile noastre insistente. Ulterior însă procurorul ne-a transmis că infirmă că a primit astfel de indicații.

Ofițera de presă a PG, Maria Vieru, a declarat pentru Ziarul de Gardă că informația care o deținem precum că șeful adjunct al PA și-a prezentat cererea de demisie este falsă, iar Munteanu își exercită funcția.

La începutul lunii iulie 2019, Alexandru Ohotnicov, membru al Comisiei pentru acordarea cetăţeniei de pe lângă preşedintele R. Moldova și un intermediar au fost reținuți de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia era bănuiți că l-ar fi ajutat pe un cetățean străin să obțină cetățenia moldovenească fără impedimente.

Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi fost complici, iar pentru serviciile lor ar fi cerut 2500 de euro. În cadrul documentării cazului, a fost urmărită transmiterea banilor în două tranșe – de la solicitantul cetățeniei către intermediar și de la intermediar către membrul Comisiei. După ce a fost transmisă toată suma, ofițerii CNA și procurorii i-au reținut în flagrant pe intermediar și pe Ohotnicov.