Principală  —  IMPORTANTE   —   Dorin Stratulat, învinuit de omorul…

Dorin Stratulat, învinuit de omorul de la Strășeni, trimis pe banca acuzaților

Sursa foto: jurnal.md

Dorin Stratulat, învinuit de omorul de la Strășeni, săvârșit în luna august a anului 2022, a fost trimis pe banca acuzaților. Procuratura raionului Strășeni a terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală.

„Acuzatul, acționând cu intenție directă, conștientizând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, pe 8 august 2022, aproximativ la ora 01:00, aflându-se la domiciliul său situat în extravilanul unui sat din raionul Strășeni, ca urmare a unui conflict iscat între el și un bărbat, manifestând o deosebită cruzime, a efectuat 6 împușcături cu o armă de foc în direcția victimei, astfel provocându-i plăgi în regiunea cutiei toracice și alte vătămări corporale care au dus la decesul acesteia.

Ulterior, pentru a ascunde urmele infracțiunii, a transportat corpul victimei într-o fâșie forestieră, unde l-a îngropat”, anunță Procuratura Generală.

Învinuitul, care se află în arest preventiv, a refuzat să facă declarații pe caz, menționează PG.

Potrivit prevederilor legii penale, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Pe 24 august 2022, Poliția R. Moldova a anunțat că a fost informată de autoritățile române despre reținerea la București, în jurul orei 01:30, a principalului suspect în comiterea crimei de la Strășeni, Dorin Stratulat, fiul fostului polițist Ion Stratulat, care la acea vreme era anunțat în căutare internațională de către procurorii din R. Moldova cu scop de arest și extrădare.

Pe 12 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis menținerea sentinței penale pronunțate de către Curtea de Apel București pe 20 septembrie 2022 prin care a fost dispusă admiterea demersului Procuraturii Generale a R. Moldova și extrădarea lui Dorin Stratulat, în scopul tragerii la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat.

Dorin Stratulat este fiul fostului polițist Ion Stratulat, el însuși cercetat în trecut pentru crime, care în septembrie 2011 a fost împușcat mortal de campionul Moldovei la kick-boxing, Ion Şoltoianu, la o terasă din centrul capitalei, la ora prânzului. 

Ziarul de Gardă a scris anterior despre culisele unei crime între „bandiţi”. Stratulat, împuşcat pentru Elat? DETALII AVEM AICI