Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi judecători ar putea fi…

Doi judecători ar putea fi cercetați penal. Cererea procurorului general va fi examinată de CSM în ședința de marți

????????????????????????????????????

Marți, 16 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se va întruni în ședință. Conform agendei publicate pe pagina web a instituției vor fi examinate 29 de subiecte de pe ordinea de zi.

În ședința  de marți va fi examinată cererea  lui Eduard Harunjen, procurorul general al R. Moldova care va solicita acordul pentru pornirea urmăririi penale pe numele a doi judecători. Subiectul a fost anterior inclus pe ordinea de zi a ședinței din 2 octombrie, însă din cauza că un judecător nu s-a prezentat la ședință „din motive obiective”, examinarea cererii procurorului general a fost amânată pentru ședința viitoare. Deși nu au fost făcute publice numele judecătorilor, conform unor surse, aceștia activează ambii la Judecătoria Cahul.

Ședința CSM va avea loc marți, 16 octombrie, cu începere de la ora 09.00.