Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi bărbați învinuiți pentru răpirea…

Doi bărbați învinuiți pentru răpirea și șantajarea unui cetățean din Grigoriopol de la care ar fi pretins 200 000 de lei – trimiși pe banca acuzaților

Sursa: procuratura.md

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a doi bărbați învinuiți de șantajarea unui bărbat din Grigoriopol, în ianuarie 2023, de la care au pretins 200 000 de dolari.

Mai exact, conform PCCOCS, cei doi l-ar fi răpit pe bărbat în timp ce acesta se afla într-un sat din Grigoriopol, i-ar fi pus cătușele și l-ar fi transportat cu barca peste Nistru, la Dubăsarii Vechi, Criuleni.

„Acolo, aceștia l-au deposedat de 3 500 de dolari și l-au deținut într-un beci timp de trei zile, unde l-au bătut și amenințat cu moartea, până au obținut promisiunea că le va transmite 200 000 de dolari”, notează Procuratura într-un comunicat.

Ulterior, aceștia l-ar fi transportat în portbagajul unei mașini până la localitatea Vadul lui Vodă, unde a fost eliberat.

„În continuare, timp de peste două săptămâni, până la începutul lui februarie, cei doi îi transmiteau mesaje electronice de reamintire feciorului victimei. Iar atunci când acesta a acumulat suma de bani solicitată, învinuiții i-au cerut convertirea ei în monedă electronică. Așa cum victima i-a denunțat pe învinuiți autorităților, odată cu transmiterea adresei electronice de confirmare a convertirii solicitate, cei doi au fost reținut și plasați în arest preventiv (video), la solicitarea procurorilor PCCOCS”, potrivit sursei citate.

Cei doi au vârste de 28 și 32 de ani, iar în perioada în care ar fi comis infracțiunea erau domiciliați în Chișinău. Cel mai tânăr din ei este originar din același raion cu victima – Grigoriopol, iar anterior a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru tâlhărie și apoi anunțat în căutare, iar al doilea este și unul din învinuiții trimiși de PCCOCS pe banca acuzaților într-un alt dosar pentru trafic de droguri din Spania, ca parte a unui grup al organizației denumite „Borman,” care recent a fost trimis de Curtea Supremă de Justiție pentru rejudecare de către alt complet la Curtea de Apel Chișinău. 

Suplimentar, la primul din ei oamenii legii au ridicat și o carte de identitate falsă, pretins emisă de autoritățile din România. Prin urmare, procurorii îi incriminează acestuia și deținerea acestui act ilegal. 

Acum, cei doi învinuiți continuă să fie deținuți în arest preventiv, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Conform Codului penal, șantajul comis în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 13 la 15 ani.