CtEDO: Rusia, obligată să achite peste 90 de mii de euro unui grup de polițiști arestați ilegal la Tiraspol

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a publicat hotărârea în cauza Mangîr și alții c. Moldovei și Rusiei, cererea nr. 50157/06. Cauza se referă la detenția ilegală și maltratarea reclamanților în  autoproclamata republica moldovenească nistreană (rmn). Curtea a constatat că R. Moldova și-a respectat obligațiile pozitive ce îi revin în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului (Convenție), iar vinovată de încălcarea drepturilor reclamanților se face Federația Rusă.

Hotărârea vizează evenimente ce au avut loc în anul 2006 în legătură cu reclamanţii Ştefan Mangâr, Vitalie Vasiliev, Igor Daţco, Constantin Condrea şi Alexandru Pohilă care la acel moment erau ofiţeri de poliţie ai Republicii Moldova.

În iunie 2006 reclamanţii au fost reţinuţi şi arestaţi de către autorităţile aşa-zisei „republici moldoveneşti nistrene”. Toţi reclamanţii au fost deţinuţi în condiţii inumane, iar reclamantul Mangâr a fost bătut fiindu-i injectată o substanţă necunoscută în urma căreia acesta rămas inconştient timp de 4 zile.

Curtea a stabilit că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive în privinţa drepturile reclamanţilor protejate de Convenţie. Prin urmare, violările drepturilor reclamanţilor nu sunt imputabile Republicii Moldova. În acelaşi timp, în virtutea suportului său economic, politic şi militar continuu pentru „rmn”, fără de care ultima nu ar putea supravieţui, Rusia este responsabilă pentru violările drepturilor reclamanţilor.

Prin urmare, Curtea a constatat violarea de către Federaţia Rusă a dreptului reclamanţilor la a nu fi supuşi relelor tratamente şi condiţiilor inumane şi degradante (Art. 3), dreptului la libertate şi siguranţă (art. 5) şi dreptului la un remediu eficient (Art. 13). Curtea a obligat Federaţia Rusă să ofere reclamanţilor compensaţii în mărime de 25 000 de euro pentru reclamantul Mangâr, 20 000 de euro pentru reclamantul Condrea, şi câte 15 000 de euro pentru ceilalţi trei reclamanţi, în total 90 000 de euro, și încă 3 000 de euro cheltuieli de asistenţă juridică.

Pe parcursul celor 12 ani cât a durat procedura în faţa Curţii Europene reclamanţii au fost reprezentaţi de către avocaţii Alexandru Tănase, Janeta Hanganu şi Andrei Bivol.

În martie 2018, Aociația Promo-LEX a publicat hotărârile CtEDO pe marginea cererilor depuse împotriva R. Moldova și Federației Ruse în regiunea transnistreană și lista persoanelor responsabile de violarea drepturilor omului. Deși în ultimii treisprezece ani Federația Rusă a fost obligată să achite compensații de circa 2,17 milioane de euro, în realitate, a fost achitată doar suma de 767 320 de mii de euro.

(DOC) Condamnată la CtEDO de 13 ori în cauze ce vizează regiunea transnistreană, F. Rusă a achitat compensații doar în trei cazuri 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *