Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CSP a avizat proiectul după…

CSP a avizat proiectul după ce Dodon a decis deja să îl numească pe Robu procuror general interimar

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) s-a întrunit în ședință astăzi, 31 iulie, pentru a aviza hotărârea Parlamentului, votată, ieri, de deputați, cu privire la înaintarea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar.

Membrii CSP au dat un aviz pozitiv hotărârii, precizând că urmează să îl semneze pentru a-l transmite președintelui pentru semnarea decretului.

Am apelat la serviciul de presă al CSP pentru a afla de ce avizul nu a fost emis înainte ca Parlamentul să îl desemneze pe Robu, iar președintele să decidă semnarea decretului.

„Noi urmărim ședințele online ale Parlamentului și informația o aflăm din presă. Am aflat din presă că președintele a decis să semneze decretul cu privire la numirea procurorului general interimar, dar în presă nu era scris că a semnat. Astfel, CSP s-a întrunit în ședință, iar avizul va fi înaintat către președinte, conform procedurilor legale”, a spus Victor Frecăuțeanu, Serviciul de presă al CSP.

Președintele Igor Dodon a scris ieri, 30 iulie, pe pagina sa de Facebook, că „a decis să semneze decretul” cu privire la numirea în funcție a lui Robu, fără a preciza însă dacă a făcut acest lucru sau nu. În acest context, după ședința CSP, am apelat la consultantul principal al Secției comunicare din cadrul Președinției, care ne-a informat că șeful statului a semnat decretul, după ce a primit avizul de la CSP.

Conform modificărilor efectuate recent de Parlament la Legea cu privire la Procuratură, procurorul interimar este numit în funcție de către președinte, la propunerea CSP sau a Parlamentului. Totodată, „procurorul general interimar este desemnat prin decret prezidențial la propunerea Parlamentului R. Moldova, cu avizul Consiliului Superior al Procurorilor”.

Un proiect de lege privind înaintarea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar a fost înregistrat la Parlament la 29 iulie, de către deputații Alexandr Slusari, Igor Grosu și Vlad Bătrâncea. În dimineața zilei de 30 iulie, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat un raport pozitiv referitor la candidatura acestuia, iar ulterior, în cadrul ședinței Parlamentului, hotărârea privind numirea lui Robu în funcția de procuror general interimar a și fost votată.

Dumitru Robu este adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău din februarie 2018, după ce anterior, timp de aproape doi ani a fost procuror anticorupție. Până la Procuratura Anticorupție, Dumitru Robu a fost procuror în Secția combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale și acuzator de stat în Procuratura transporturi.

În decembrie 2017, cu ocazia aniversării a XXVI-a de la proclamarea independenței R. Moldova, Dumitru Robu a fost decorat de fostul procuror general Eduard Harunjen cu medalia „Pentru serviciu impecabil” Clasa III.