Principală  —  IMPORTANTE   —   Cinci aspiranți la funcția de…

Cinci aspiranți la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție s-au înscris la concursul organizat de CSP. Termenul limită de depunere a dosarelor a expirat

Sursa: ZDG

Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) anunță despre finalizarea etapei de recepționare a dosarelor de concurs pentru funcția de procuror – șef al Procuraturii Anticorupție. Pentru funcția de procuror-șef al PA au fost înregistrate cinci dosare.

„Consiliul Superior al Procurorilor anunță că etapa de depunere a dosarelor de concurs a luat sfârșit, fiind înregistrate cinci dosare ale candidaților pentru concursul de procuror – șef al Procuraturii Anticorupție. În listă se regăsesc atât procurori, cât și persoane din afara sistemului Procuraturii”, anunță CSP într-un comunicat.

Următoarea etapă a concursului – preselecția candidaților, urmează să fie efectuată de către o comisie specială instituită de CSP, care va fi responsabilă de două etape: competiția dosarelor depuse și proba interviului, mai anunță CSP.

La 4 februarie curent a fost inițiat concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Tot atunci, CSP a aprobat și regulamentul de organizare și desfășurare a concursurilor publice pentru selectarea candidaților la șefia procuraturilor specializate, PA și PCCOCS.

De atunci, termenul de depunere a dosarele pentru a participa la concurs a fost extins de două ori – prima dată până la 9 martie curent, iar a doua oară – până la 23 martie curent.