CC a respins o solicitare din sesizarea depusă de Vasile Năstase
Prin Decizia nr. 42 din 30 aprilie 2020, Curtea Constituțională a respins solicitarea lui Vasile-Andrei Năstase, deputat în Parlament, referitoare la suspendarea acțiunii articolului 761 alin. (1) din Codul contravențional (sesizarea nr. 62a/2020).
„Examinând prima facie sesizarea respectivă în partea ce ține de solicitarea dispunerii suspendării acțiunii prevederilor contestate și reieșind din argumentele prezentate în sprijinul acestei cereri, Curtea observă că, autorul ei s-a limitat în a invoca prevederile articolului 251 alin. (2) pct. 1) literele b) și d) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, fără a motiva necesitatea unei astfel de decizii. Așadar, Curtea reține că, autorul sesizării nu a motivat cererea respectivă și nu a argumentat necesitatea suspendării acțiunii prevederilor contestate din perspectiva evitării intensității și posibilelor prejudicii iminente și ireparabile ale riscului afectării domeniilor prevăzute de acest articol. În acest context, Curtea reiterează că, în cazul în care un autor al sesizării invocă riscul afectării unui domeniu prevăzut de articolul 251 alin. (2) pct. 1) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională și de articolul 71 alin. (2) pct. 1) din Codul Jurisdicției Constituționale nr. 502 din 16 iunie 1995, trebuie aduse argumente privind intensitatea și posibilele prejudicii și consecințe negative iminente și ireparabile ale riscului. Chiar dacă riscul este abstract, cererile cu privire la suspendarea acțiunii actelor sesizate trebuie motivate. Simpla invocare a riscului nu reprezintă o motivare suficientă și convingătoare în vederea suspendării acțiunii actului sesizat (a se vedea DCC nr. 36 din 24 martie 2020). Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea consideră necesar să respingă prezenta solicitare pe motiv că este nemotivată”, menționează CC.
La 28 aprilie, deputatul Vasile-Andrei Năstase a depus o sesizare, prin care a solicitat exercitarea controlului constituționalității articolului 761 alin. (1) din Codul contravențional, a articolului 4 alin. (2) din Legea nr. 212 din 24 iunie 2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, precum și a punctelor 4-11, 22-40 și 45 din Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
Totodată, autorul sesizării i-a solicitat Curții să suspende acțiunea articolului 761 alin. (1) din Codul contravențional, precum și a punctelor 4-11, 22-40 și 45 din Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Ca temei legal pentru dispunerea suspendării prevederilor contestate, autorul sesizării a indicat dispozițiile articolului 251 alin. (2) pct. 1) literele b) și d) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională.