Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Câte milioane de lei a…

Câte milioane de lei a achitat R. Moldova pentru dosarele pierdute la CtEDO în 2018

evz.ro

În anul 2018 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a pronunțat 22 de hotărâri și 15 decizii împotriva Republicii Moldova. În urma acestor decizii, suma prejudiciilor pe care Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să le achite reclamanților se ridică la peste 5,4 milioane de lei, echivalentul a circa 270 de mii de euro.

Potrivit unui raport publicat și prezentat Guvernului de către Agentul Guvernamental, pe parcursul anului trecut în privința Republicii Moldova au fost pronunțat 33 hotărâri și 34 decizii de inadmisibilitate/radiere de pe rol, în creștere comparativ cu numărul celor din anul 2017. Din numărul total, 6 hotărâri au fost pronunțate în privința Republicii Moldova și a Federației Ruse.

Analiza hotărârilor CtEDO pronunțate în cauzele împotriva Republicii Moldova în anul 2018 relevă încălcarea mai frecventă a următoarelor articole din Convenție: articolul 3 – condiții inumane, tratament inuman și degradant în timpul detenției; articolul 5 – dreptul la libertate și la siguranță; articolul 6 – dreptul la un proces echitabil; articolul 13 – dreptul la un remediu efectiv.

Anterior, într-un raport realizat de Centrul pentru Resurse Juridice din Moldova, se preciza că în temeiul hotărârilor şi deciziilor pronunţate din anul 1997 până la 31 decembrie 2017, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să plătească peste 16 300 000 euro.