Principală  —  IMPORTANTE   —   Avocatul lui Karamalak, după ce…

Avocatul lui Karamalak, după ce presa rusă a transmis că clientul său a fost reținut: „Este un fals. Omul este în libertate și se ocupă de chestiile lui”

Avocatul controversatului om de afaceri Grigore Karamalak, cunoscut drept „Bulgarul”, care anterior a fost dat în căutare internațională de către autoritățile moldovene, susține că de fapt clientul lui se află în libertate și nu a fost reținut, așa cum a transmis presa rusă în această dimineață.

Solicitat de ZdG, Alexei Frunze, apărătorului lui Karamalak, susține că în urma informațiile furnizate de presa rusă, în această dimineață, și-a telefonat clientul pentru a vedea ce se întâmplă, iar aceasta i-a spus că nu a fost reținut și că informațiile privind reținerea sa sunt false.

„La ora 8:15 eu am vorbit cu clientul meu, eu nu știu cine e cointeresat să facă aceste fake-uri. Dumnealui nu a fost timp de două luni prin aeroport, adică fizic, cu prezența. Am citit și eu aceste informații că precum a fost reținut în cadrul unui aeroport din Federația Rusă, nu este adevărat. El era în drum spre serviciu când l-am telefonat, sunt avocatul lui, am sunat ca să mă informez, ca să cunosc. Eu nu știu de la cine vine această informație, din ce surse s-au documentat cei care o transmit. Este un fals. Personal am discutat cu dumnealui, vă declar cu toată responsabilitatea că omul este în libertate și era în drum spre lucru, se ocupă de chestiile lui”, ne-a comunicat avocatul.

Luni dimineață, agenția rusă TASS a transmis că Grigore Karamalak, cunoscut drept „Bulgarul”, care anterior a fost dat în căutare internațională de către autoritățile moldovene, a fost reținut luni la Moscova.

Solicitat de ZdG, șeful Biroului Național Central Interpol din R. Moldova, Viorel Țentiu, ne-a comunicat că autoritățile de la Chișinău au făcut o solicitare către autoritățile ruse pentru a li se confirma sau infirma faptul că Grigore Karamalak a fost reținut. În context, șeful Biroului a menționat că, în cazul în care Karamalak ar fi reținut, nu va fi predat totuși autorităților de drept din R. Moldova, întrucât este și cetățean al Federației Ruse.

Potrivit presei ruse, informația despre reținerea lui Karamalak a fost furnizată de către o sursă din cadrul organelor de drept.

Pe numele lui Karamalak au fost intentate două dosare penale – pentru fapte de șantaj și tentativă de crimă comise în anii 2016-2017. Acestea au fost „pornite în temeiul unei bănuieli rezonabile de comitere a infracţiunilor prevăzute de articolele 42 alin. (2) și 3) și 189 alin. (6) din Codul penal – șantajul și articolele 27, 46, 145 alin. (2) lit. a), p) din Codul penal – tentativă de omor”, anunța anterior PCCOCS.

În februarie 2014, ZdG a fost prima instituție de presă care scria despre faptul că dosarele penale pe care Grigore Karamalak le avea în R. Moldova au fost trimise în adresa organelor de drept din Federația Rusă. Decizia a fost luată de Andrei Pântea, pe atunci prim-adjunct al procurorului general. Pentru asta, 2 ani mai târziu, Pântea a fost reținut, ulterior condamnat la 2 ani de închisoare, iar după ce și-a recunoscut vina a fost amnistiat și eliberat din sala de judecată.

Conform informaţiilor publice, „hoţul în lege” Grigore Karamalak, zis Bulgaru, originar din Taraclia, dat în căutare prin Interpol încă în 1998, avea deschise în R. Moldova două dosare penale pentru mai multe fapte comise în anii ´90. Într-un dosar, acesta era învinuit de banditism şi de organizare a unor tentative de omor la comandă, iar în altul, de mai multe episoade de şantaj. De fapt, oamenii legii care au avut tangenţe cu cele două dosare ale lui Karamalak, în care acesta avea statut de învinuit, spun că doar în primul erau dovezi concrete, cel de-al doilea, legat de şantaj, neavând prea multe probe plauzibile în el.

În 2004, presa a scris că pe numele lui Karamalak a fost deschis un dosar penal şi în Rusia, pe aceleaşi fapte pentru care acesta avea dosar în R. Moldova: banditism şi tentative de asasinat. Organele competente din Rusia au solicitat în repetate rânduri omologilor din R. Moldova remiterea dosarelor, pe motiv că infracţiunile au avut loc şi pe teritoriul Rusiei. Nu se ştie când, cert este că până în 2008, când Karamalak a obţinut cetăţenia Federaţiei Ruse, dosarul din Rusia pe numele „hoţului în lege” a fost clasat, din lipsa componentelor de infracţiune. Rămâneau doar dosarele din R. Moldova, care însă au fost suspendate în august 2007, din cauză că Rusia refuza extrădarea.