Principală  —  IMPORTANTE   —   Asociația Promo-LEX: Zece din cele…

Asociația Promo-LEX: Zece din cele 15 proiecte examinate în ședința Parlamentului din 1 iulie au fost incluse în ordinea de zi la începutul ședinței. Transparența decizională a fost afectată în cazul a opt proiecte votate

Foto: multimedia.parlament.md

Zece din cele 15 proiecte examinate în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 1 iulie au fost incluse în ordinea de zi la începutul ședinței, comparativ, cu doar cinci stabilite anterior de Biroul permanent. Constatările aparțin experților Asociației Promo-LEX care monitorizează, săptămânal, organizarea și desfășurarea ședințelor plenare ale Legislativului, în cadrul campaniei „#101. Parlamentul lucrează pentru tine?!”.

Conform Promo-LEX, cele zece propuneri ale fracțiunii majoritare de completare a ordinii de zi au fost acceptate, iar alte patru înaintate de opoziție au fost respinse.  Autorii celor 15 proiecte examinate și votate au fost doar deputații din majoritatea parlamentară și Guvernul. Cinci proiecte din domeniul social au fost votate, în consens, de către parlamentarii din opoziție și fracțiunea majoritară. Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Finanțelor, înaintată de opoziție, a fost respinsă.

„Transparența decizională a fost afectată în cazul a 8 proiecte votate, ceea ce constituie 53%. În ziua examinării acestora, pe pagina web oficială a Parlamentului nu erau publicate textele a trei proiecte, actele aferente, inclusiv, raportul comisiei sesizate în fond, sinteza amendamentelor,  propunerilor și obiecțiilor înaintate pentru șase proiecte. De asemenea, nu a fost respectat termenul de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a două proiecte de legi. Tot în aceste două cazuri, nu a fost publicată pe pagina web vreo informație despre regimul de urgență sau modul prioritar de examinare.

În cazul proiectului nr. 173/2022  a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 10  zile de la data aprobării proiectului în primă lectură”, notează experții Promo-LEX.

Un proiect, al cărui autor este Guvernul, a fost examinat și votat în două lecturi, în cel mai scurt termen – în 44 de zile, iar un alt proiect, înaintat de către un deputat, a fost supus dezbaterii și votării, în prima lectură, abia după 409 zile calendaristice.

La începutul ședinței, și-au înregistrat prezența 84 de deputați, iar la procedura de vot (prin exprimarea opțiunilor Pentru, Contra, Nu a votat) au luat parte, pentru diferite proiecte, între 56 și 73 de deputați. „Această situație, când nu toți parlamentarii înregistrați la ședință, participă la procedura de vot, se menține pe parcursul ultimelor săptămâni monitorizate” menționează Asociației.

Ședința plenară din 1 iulie 2022 a durat 8,5 ore, cu o pauză de peste o oră. Cea mai lungă dezbatere a fost asupra Moțiunii simple asupra politicilor Ministerului Finanțelor – circa 2,5 ore. Cele mai scurte dezbateri, care au durat circa 5 minute au fost asupra proiectului care a modificat Legea fondului de susținere a populației și Legea cu privire la serviciile sociale.

Parlamentul a audiat, în cadrul ședinței din 1 iulie 2022, Raportul de activitate al Autorității Naționale de Integritate pentru anul 2021, exercitând astfel funcția de control parlamentar.

Asociația Promo-LEX a lansat campania „#101. Parlamentul lucrează pentru tine?!” prin care își propune să realizeze un șir de activități de monitorizare și informare despre activitatea Legislativului.