Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Klaus Iohannis cere demisia…

VIDEO Klaus Iohannis cere demisia imediată a miniștrilor de interne și externe

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate miercuri, 29 mai, Preşedintele României Klaus Iohannis a solicitat demiterea imediată din funcţie a miniştrilor de Externe şi de Interne, Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, pentru modul în care au fost organizate alegerile europarlamentare din 26 mai.

În discursul său, Iohannis a vorbit despre problemele apărute la votul în diaspora:

„Nu trebuie să trecem cu vederea de problemele grave care au apărut în timpul votării. Foarte mulți români au fost supărați că au trebuit să stea la coadă și în țară. Întreaga organizare a fost gândită pentru inhibarea votului și nu pentru încurajarea lui. Probleme extrem de grave au fost la multe dintre secțiile de votare din străinătate. Am văzut cu toții cu mare tristețe și multă supărare imaginile cu mii și mii de români stand la cozi interminabile. Oameni care au fost la vot de dimineață și au stat până seara. Oameni care au mers la vot și nu au apucat să voteze”, a spus Iohannis.

El a subliniat problemele grave care au apărut la scrutinele de duminică şi a anunţat că va înfiinţa la nivelul Administraţiei Prezidenţiale o comisie mixtă în care vor fi invitaţi să participe reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu.

În concluzie, Iohannis le-a cerut demisia celor doi oameni politici pe care îi consideră responsabili pentru problemele din 26 mai, ministrul de Interne Carmen Dan și ministrul de Externe Teodor Meleșcanu:

„După atâtea probleme trebuie să urmeze și măsuri politice. Cei care au organizat intenționat prost aceste alegeri, trebuie să plătească cu funcția. Așadar, fiindcă nu au știut să își dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de externe și a doamnei ministru de interne. Imediat însemnând imediat!”, conchide preşedintele României.

La alegerile europarlamentare din 26 mai, în străinătate dar şi în R. Moldova, zeci de mii de români au aşteptat ore în şir pentru a vota din cauza cozilor imense din jurul secțiilor de votare. A doua zi, Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, s-a apărat și a dat vina pe ambasadorii care nu s-au organizat cum trebuie alegerile în străinătate.

Citeşte şi: