Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ucraina confirmă deschiderea unor noi…

Ucraina confirmă deschiderea unor noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor

Viceprim-ministra Ucrainei, Irina Vereșciuk, a confirmat deschiderea unor noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din regiunile unde se duc lupte între armata rusă și armata ucraineană, transmite NEXTA Live.

Astfel, potrivit, Irinei Vereșciuk, va fi instituit regimul de încetare a focului și vor fi stabilite coridoare umanitare în următoarele direcții:

Energodar – Zaporojie;
Sumî – Poltava;
Mariupol – Zaporojie;
Volnovakha – Pokrovsk;
Izyum – Lozovaya;
Vorzel, Bucha, Borodyanka, Irpin, Gostomel – Kiev;

Noaptea trecută, peste cinci mii de oameni au fost deja evacuați din orașul Sumî.

Anterior, viceprim-ministra Ucrainei, Irina Vereșciuk, a respins propunerea de deschidere a coridoarelor umanitare din Ucraina către Federația Rusă, calificând-o ca fiind absurdă și inacceptabilă, transmite Unian.

“Coridoare umanitare. Rusia a zădărnicit deja de două ori deschiderea lor, prin bombardarea rutelor. Și acum rușii spun că sunt gata să deschidă coridoarele, dar în direcția Federației Ruse. Adică vor ca cetățenii noștri să meargă pe teritoriul Federaţiei Ruse. Este absurd, cinic, inacceptabil”, a subliniat ea, pe canalul său de Telegram

Irina Vereșciuk a cerut întregii lumi civilizate să facă presiuni asupra Rusiei, deoarece Ucraina are nevoie de coridoare umanitare pentru a scoate civilii și străinii din teritoriile ocupate și din zonele de război.

Miercuri, 9 martie, este a 14-a zi de război în Ucraina. După ce Rusia a anunțat începerea „operațiunii militare speciale”, mai multe orașe din Ucraina au fost distruse de bombardamente. În urma negocierilor din 7n martie, Rusia și Ucraina au ajuns la înțelegerea privind încetarea focului și crearea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 14-a zi de război în Ucraina