Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Se încheie „tăcerea” Japoniei. Niponii…

Se încheie „tăcerea” Japoniei. Niponii se alătură sancțiunilor împotriva Rusiei

Premierul nipon, Fumio Kishida, susține că Japonia va aplica sancțiuni oficialilor ruși de rang înalt, inclusiv președintelui Vladimir Putin, și va acorda Ucrainei un ajutor umanitar de urgență, în valoare de 100 de milioane de dolari. Despre acest lucru a vorbit și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care a scris pe contul său de Twitter că Japonia, Statele Unite și partenerii lor din G7 sunt hotărâți să „oprească împreună agresiunea Rusiei în Ucraina.” 

„Japonia, Statele Unite și partenerii noștri G7 suntem hotărâți, împreună, să oprim agresiunea Rusiei în Ucraina. Sancțiunile financiare ale Japoniei le oglindesc pe ale noastre și demonstrează unitatea și hotărârea noastră de a pune capăt războiului pornit de Rusia,” a scris Antony Blinken, pe contul său de Twitter.


„Japonia se va alătura Statelor Unite, Marii Britanii, Europei și Canadei, pentru a bloca accesul anumitor bănci rusești la sistemul internațional de plăți SWIFT,” a declarat prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida.

Totodată Kishida susține că „în urma invaziei Rusiei în Ucraina, nu mai este posibilă continuarea relațiilor cu Rusia ca înainte.”

Măsurile SWIFT, care vor include și restricții asupra rezervelor internaționale ale Băncii Centrale Ruse, vor fi puse în aplicare în zilele următoare, au declarat mai multe națiuni într-o declarație comună