Rusia reduce din nou livrările de gaze naturale prin Nord Stream 1. Gazoductul va funcționa la doar 20% din capacitate
Gigantul rus Gazprom a anunțat luni, 25 iulie, că va că opri, pentru mentenanţă, o altă turbină din cadrul gazoductului Nord Stream 1. Astfel, livrările zilnice prin conducta Nord Stream 1 vor fi reduse la 33 de milioane de metri cubi, începând de miercuri, 27 iulie. Acest volum înseamnă 20% din capacitatea de transport a gazoductului.
Potrivit Gazprom, va fi redusă capacitatea la stația de compresie Portovaia din Rusia.
— Gazprom (@GazpromEN) July 25, 2022
Anunțul Gazprom vine după ce, tot luni, Kremlinul a anunțat că Rusia „nu este interesată” de oprirea livrărilor de gaze către Europa.
„Rusia nu este interesată de aşa ceva”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov a afirmat că Moscova este un furnizor „responsabil” de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.
„Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Rusia a reluat joia trecută furnizarea gazelor prin conducta Nord Stream 1, după o pauză de zece zile, cauzată de o revizie tehnică, a anunțat operatorul gazoductului.
Fluxul de gaz prin gazoductul Nord Stream 1 se situa, la câteva ore după reluarea aprovizionării, la 40% din capacitatea de transport a conductei. Acest nivel este similar celui dinaintea opririi conductei, în urmă cu zece zile, pentru lucrări de mentenanță.