Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   România: Orban și-a depus mandatul…

România: Orban și-a depus mandatul de prim-ministru desemnat. Consultările vor începe miercuri

Foto: opiniatimisoarei.ro

În această seară, Ludovic Orban și-a depus mandatul de prim-ministru desemnat, deoarece Regulamentul activităților comune din Parlament, pentru Cameră și Senat, prevede un termen de 15 zile, care s-au epuizat și în care trebuia să se pronunțe Camerele reunite asupra propunerii de Guvern, a anunțat președintele României, Klaus Iohannis, marți, 25 februarie.

„Din cauza PSD, care a boicotat ședința de ieri, nu s-a putut da un vot. În acest mod, riscăm să intrăm într-un blocaj, or, un blocaj este ultimul lucru pe care ni-l dorim în această situație. De aceea, am acceptat această depunere de mandat din partea domnului Ludovic Orban”, a afirmat liderul de la Cotroceni.

Astfel, Iohannis a spus că mâine, în intervalul 16:00-20:00, vor avea loc consultări cu partidele parlamentare, după care „voi veni în fața națiunii și voi face o declarație prin care să informez ce s-a discutat și care sunt concluziile mele”.

Luni, 24 februarie, Curtea Constituţională a României a decis că desemnarea lui Ludovic Orban în funcția de premier este anticonstituţională.

Învestit la 4 noiembrie 2019, Guvernul Orban a fost demis la 5 februarie 2020, prin moțiune de cenzură înaintată de PSD. Ulterior, președintele român Klaus Iohannis a decis să-l desemneze din nou pe Ludovic Orban pentru funcția de premier.