Procuratura Generală a Ucrainei susține că 117 copii au murit și peste 150 au fost răniți de la începutul invaziei ruse
Oficiul Procurorului General al Ucrainei anunță că, de la începutul invaziei ruse și până în prezent, perioada 24 februarie – 22 martie, 117 copii au murit și peste 155 au fost răniți.
De cealaltă parte, datele ONU din perioada 24 februarie – 20 martie arată că, de la început atacul armat al Rusiei împotriva Ucrainei și până în prezent, cel puțin 925 de civili ucraineni au murit.
Din numărul total de 925 de morți: 183 sunt bărbați, 137 – femei, 11 – fete, 25 – băieți, 39 de copii și 530 de adulți al căror gen nu este încă cunoscut.
A 27-a zi de război în Ucraina a început cu explozii puternice în Harkov. Rusia nu pare să fi făcut progrese majore, spun analiștii militari, deși continuă să bombardeze principalele orașe ale țării pe care a invadat-o. În Herson, militarii ruși au deschis focul asupra ucrainenilor care protestau.
Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 27-a zi de război în Ucraina