Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, și-a…

Prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, și-a anunțat demisia

Sursa foto: Reuters

Mario Draghi a declarat joi, 14 iulie, că va demisiona din funcția de prim-ministru al Italiei, după ce un partid din coaliția sa de guvernare nu a participat la un vot de încredere, transmite Reuters.

„Îmi voi prezenta demisia președintelui republicii în această seară”, a declarat Draghi în fața cabinetului, potrivit unei declarații publicate de biroul său.

„Coaliția de unitate națională care a susținut acest Guvern nu mai există”, a adăugat el.

Criza politică din Italia a fost provocată după ce Mişcarea 5 Stele (M5S), membră a coaliţiei de guvernare, a decis să nu participe la votul de încredere asupra unui decret-lege discutat în Senat, scrie Digi 24.

Guvernul premierului italian Mario Draghi a câştigat un vot de încredere joi în Senat, dar Mişcarea populistă 5 Stele (M5S) a boicotat votul, aruncând coaliţia în criză.

Votul privea un pachet menit să ajute familiile şi afacerile să facă faţă crizei energetice, însă M5S a condiţionat continuarea sprijinului de adoptarea unei serii de măsuri de către Guvern.

Fostul șef al Băncii Centrale Europene (BCE), în vârstă de 74 de ani, a fost numit anul trecut de președintele Sergio Mattarella pentru a salva Italia de criza provocată de pandemia de COVID-19 și pentru a conduce redresarea post-pandemică.